Tânăr din Suceava băut, prins la volan fără permis a fugit de polițiști și s-a ascuns în podul unei case

Publicat: 17 02. 2013, 15:42
Actualizat: 25 06. 2013, 17:58

Un tânăr în vârstă de 22 de ani din județul Suceava este cercetat după ce a fost prins în trafic de polițiști în timp ce conducea băut și fără să aibă permis auto, dar a refuzat să oprească, ascunzându-se în podul unei case, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Poliției județene Suceava, o patrulă de poliție care se afla, duminică dimineață, în comuna Horodnic de Sus, a solicitat unui șofer care conducea un autoturism înmatriculat în străinătate pe DN 2 E să oprească.

Șoferul nu a oprit însă la semnalele polițiștilor, astfel că oamenii legii au pornit în urmărirea autoturismului. După aproximativ 400 de metri, tânărul a abandonat mașina în fața unei locuințe și, profitând de faptul că poarta era deschisă, a intrat într-o anexă a locuinței și s-a ascuns.

Polițiștii l-au găsit pe tânăr în podul anexei locuinței respective.

În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că tânărul avea o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool în aerul expirat, iar polițiștii au constatat că acesta nu are permis de conducere.

Tânărul este cercetat penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană ce nu posedă permis de conducere.