Tăriceanu, avertizat de clienții cu credite în franci elvețieni: „Să-și reconsidere de urgență poziția exprimată”

Publicat: 08 02. 2017, 21:20

„A interpreta în mod tendențios acțiunea consumatorilor de bună-credință care s-au împrumutat în franci elvețieni, sub auspiciile impreviziunii, drept o acțiune speculativă (…) dovedește încă o dată lipsa de empatie a domnului Tăriceanu cu poporul pe care îl reprezintă, precum și a unei minime intenții de a informa corect opinia publică privind contextul creditării în CHF”.

În opinia GCCC, Legea conversiei – respinsă, marți, ca neconstituțională – „vine să corecteze o serie de probleme. „Vorbim, pe de o parte, de sclavagismul modern, sub forma muncii forțate în folosul băncilor pe o perioadă de 30 de ani, în condițiile în care persoanele împrumutate în franci elvețieni au ajuns să achite băncilor sume enorme, care în numeroase cazuri depășesc veniturile familiei, în baza unor clauze abuzive și a dublării cursului francului elvețian față de moneda în care sunt salarizați. Iar pe de altă parte, vorbim de evaziunea fiscală pe care o practică băncile abuzive și care au creditat în franci elvțieni, în condițiile în care un număr mare de credite în CHF au fost cesionate unor entități nebancare din afara României”.

Totodată, „menționăm că împrumutații în CHF și-au achitat până la acest moment creditele contractate în perioada 2006- 2008, având în vedere devalorizarea leului în raport cu francul și ratele evident dublate pe care aceștia le-au achitat. Prin urmare, nimeni nu va trebui, niciodată, să compenseze nicio pierdere, pentru că aceasta nu există.

Reprezentanții GCCC mai menționează că doresc să obțină „doar o echilibrare a obligațiilor contractuale, pentru că împrumutații în franci elvețieni nu doresc ca, după ce au plătit timp de 10 ani rate la bancă, să apeleze la mecanismul Legii dării în plată”.

„Îl invităm pe domnul Tăriceanu să-și reconsidere de urgență poziția exprimată, aflată în contradicție flagrantă cu interesul pentru drepturile cetățenilor și vădit în favoarea sistemului bancar”, mai arată Grupul Clientilor cu Credite în CHF.

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, marți, referindu-se la decizia CCR de a declara neconstituțională Legea conversiei creditelor în franci elvețieni la cursul istoric, că aceia care au aceste credite „au riscat și au pierdut”, iar pierderea lor nu trebuie compensată de alții. „Unii și-au luat credite în franci elvețieni. Evoluția francului elvețian e cea pe care o știți. Unii au pierdut, s-au trezit că pierd. Și acuma ce să fac eu, să stau să le compensez pierderile? Păi dacă eu fac o greșeală proprie cu titlu personal, vă chem pe dumneavostră să-mi compensați ceea ce am pierdut? De aia nu sunt de acord cu legea respetivă”, a spus, marți, Călin Popescu Tăriceanu.