Termenul pentru plata la jumătate a amenzilor ar putea fi modificat

Publicat: 07 05. 2018, 09:58

This browser does not support the video element.

Mai mulți parlamentari PSD vor să mărească termenul în care cei care primesc amenzi contravenționale pot să le achite la jumătate, de la 48 de ore la 15 zile, unul dintre motive fiind că acest lucru ar duce la o creștere a încasărilor la buget și la degrevarea instanțelor de judecată.

„Prin prezenta propunere legislativă urmărim modificarea termenului de 48 de ore, termen în care contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ (Ordonanța de Urgență 2/2001 – n.r.), cu un termen de 15 zile calendaristice, termen pe care îl considerăm rezonabil. Considerăm că prin modificarea termenului în sensul măririi perioadei în care contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege va conduce la o creștere a încasărilor la buget și la degrevarea instanțelor de judecată de cauzele având ca obiect contestațiile împotriva sancțiunilor contravenționale primite, procese care îngreunează desfășurarea cu celeritate a celorlalte cauze aflate pe rolul acestora”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

În prezent, OG 2/2001 prevede că persoana care săvârșește o abatere contravențională și este sancționată cu amendă, o poate achita pe loc sau poate achia jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia.

Senatul este primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaților.