Teste gratuite pentru depistarea anticorpilor specifici COVID-19, oferite cadrelor didactice din învăţământul primar

Publicat: 01 09. 2020, 18:22
Teste gratuite pentru depistarea anticorpilor specifici COVID-19, oferite cadrelor didactice din învăţământul primar . Sursa foto: Shutterstock

Cadrele didactice din învăţământul primar se pot testa gratuit, începând de marți, pentru depistarea anticorpilor specifici COVID-19.

Testarea se poate face în peste 140 de centre de recoltare MedLife din ţară, potrivit unui comunicat al companiei, citat de G4Media.

„Demersul iniţiat de Sistemul Medical MedLife îşi propune să măsoare gradul de imunizare a cadrelor didactice din ciclul primar, învăţătorii, venind în completarea măsurilor luate de autorităţi pentru a mări gradul de siguranţă în şcoli, odată cu reînceperea cursurilor”, transmit reprezentanţii companiei.

Învăţătorii se pot testa în intervalul 1 – 14 septembrie 2020

Cadrele didactice au posibilitatea de a afla, prin parcurgerea unei proceduri simple, dacă au intrat în contact cu virusul şi dacă au căpătat, pentru o anumită perioadă, imunitate naturală pentru SARS-CoV-2.

Astfel, persoana interesată completează un formular pe site-ul companiei, se prezintă în cel mai apropiat centru de recoltare MedLife, semnează o declaraţie pe proprie răspundere la momentul prezentării în punctul de recoltare care să ateste faptul că face parte din grupul ţintă, i se recoltează sânge, iar rezultatele sunt confidenţiale, putând fi accesate într-un interval de trei zile lucrătoare pe site-ul clinicii, pe baza unui cod unic.

Rezultatele testelor sunt confidenţiale

În cazul în care sunt identificate mai mult de trei cadre didactice care au trecut prin boală în cadrul aceleiaşi instituţii, Sistemul Medical MedLife pune la dispoziţie şi teste RT- PCR în vederea diagnosticării, astfel încât să poată fi izolat din timp un posibil focar.

Un rezultat pozitiv la testele de anticorpi IgG confirmă că persoana testată a intrat în contact cu virusul SARS-CoV-2, fără a se impune, însă, carantina, izolarea sau întreruperea activităţii la locul de muncă. Un rezultat negativ arată fie că persoana testată nu a fost purtătoare a virusului în trecut, fie că perioada de timp de la infectare este încă insuficientă pentru dezvoltarea anticorpilor.

Se recomandă evitarea consumului de alimente cu opt ore înainte de recoltare.