Testele Covid-19 ale profesorilor din Constanţa vor fi decontate

Publicat: 07 09. 2020, 21:43
Actualizat: 07 09. 2020, 21:44
Testele Covid-19 ale profesorilor din Constanţa, decontate

Primăria va deconta testarea profesorilor din Constanța. Autorităţile locale anunţă că au alocat 5 milioan de lei pentru deschiderea şcolii.

Potrivit primarului Constanţei, Decebal Făgădău, banii alocaţi de Consiliul local pentru deschiderea cursurilor în condiţii de siguranţă vor merge, pe baza cererilor făcute, către cele 69 de unităţi şcolare cu personalitate juridică şi 30 fără personalitate juridică.

Unul dintre obiectivele autorităţilor locale este testarea tuturor cadrelor didactice. „Nu este obligatoriu. Indiferent dacă se testează în sistemul public ori privat. Tot ceea ce trebuie să facă directorii unităţilor şcolare este să ne solicite acest lucru. În secunda 2, vor primi banii. Prioritară este testarea dascălilor. În învăţământul public avem aproape 3000 de dascăli”, a afirmat primarul.

„Directorul face cerere şi noi dăm banii”

De asemenea, banii vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de măşti pentru cadrele didactice şi copii. „Avem peste 40.000 de copii şi avem nevoie de 5 măşti pe zi sau de măşti care se pot refolosi. Decizia o vor lua cadrele didactice şi părinţii. Directorul face cerere şi noi dăm banii”, a mai spus Decebal Făgădău.

Totodată, sumele alocate sunt destinate şi achizţiei de dezinfectanţi şi produse de curăţenie, dar şi pentru digitalizarea învăţământului. „În fiecare clasă ne dorim să avem câte un echipament pentru transmisia online. Primăria decontează din luna martie deja abonamente pentru diferite platforme, în funcţie de ce a ales fiecare şcoală”, a mai transmis primarul.