The Guardian: Protestele de la București, culminarea presiunilor pentru demisia premierului acuzat de corupție. Kovesi, lăudată de presa britanică

Publicat: 04 11. 2015, 18:29

This browser does not support the video element.

„Decizia lui Victor Ponta de a demisiona din funcția de premier al României ar putea să nu fie finalul problemelor sale. Protestele de stradă de săptămâna aceasta au fost doar culminarea lunilor de presiune generate de anchetele de fraudă și corupție care îl vizează. Ponta nu este singurul. O serie de politicieni, primari și procurori au fost vizați de o campanie anticorupție diferită de orice altă țară din estul Europei sau din lume”, comentează cotidianul britanic.

„Înainte de anul 2005, sistemul judiciar din Romania nu era independent. De aceea, nimeni nu avea curajul să inițieze investigații complexe împotriva oficialilor de rang înalt”, afirmă Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), într-un interviu acordat The Guardian înainte de prezentarea demisiei de către Victor Ponta.

„Anul acesta, am anchetat 12 membri ai Parlamentului, doi dintre ei fiind foști miniștri. Am investigat doi miniștri în funcție, inclusiv unul care a mers de la birou direct în arest preventiv”, spune Kovesi.

Cu toate acestea, Victor Ponta este, de departe, cea mai mare țintă a DNA de până acum. Iar românii par să fi fost impresionați de activitățile DNA: potrivit unui sondaj recent, 60% dintre persoanele intervievate au încredere în instituție, în timp ce doar 11% acordă încredere Parlamentului. Dar nu toată lumea este mulțumită de activitățile DNA, Kovesi fiind criticată săptămânal în presă, subliniază ziarul The Guardian.

În pofida intensificării eforturilor anticorupție, România continuă să aibă un drum lung de parcurs, concluzionează ziarul britanic.