Timișoara este Capitala Culturală Europeană 2021

Publicat: 17 09. 2016, 08:59

Cele patru orașe au fost selectate din cele 14 care au candidat și au fost acceptate pentru această competiție: Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timișoara și Târgu-Mureș.

„Ne imaginăm o Călătorie extraordinară de la singurătate la apartenență, de la lumină prin întuneric și înapoi, parcurgând trei
Teritorii ce abordează provocările cu care se confruntă Europa astăzi: Oameni, Locuri și Conexiuni”, se arată în proiectul depus de orașul bănățean în această competiție. 

Ideea care stă la baza proiectului de candidatură pornește de la faptul că Timișoara a fost primul oraș din Europa continentală cu iluminare stradală electrică. În seara zilei de 12 prins viață. Aceasta este și metafora și obiectivul deschiderii: „Luminat de oameni”. 731 de întâlniri,de trailere, de felicitări și mesaje vor fi declanșate în același moment către toate direcțiile din oraș și din regiune. Un show de lumină culturală răspândit pretutindeni

„Sunt extrem de emoționat, în egală măsură extrem de fericit, cum sunt convins că sunt toți concitadinii mei. Vreau să mulțumesc comunității timișorene pentru efortul depus. Această victorie este o victorie de echipă, o victorie de echipă mare, toată comunitatea timișoreană, în ansamblul ei”, a declarat primarul Timișoarei, Nicolae Robu, imediat după aflarea veștii. Acesta a recunoscut că discursul pregătit de el era altul, din cauza informațiilor pe care le primise pe surse.  

El a anunțat că bugetul prevăzut pentru pregătirea anului 2021 este de 48,5 milioane euro, din care 20 de milioane de la bugetul local, 5 milioane de euro de la bugetul Consiliului Județean, circa 1,5 milioane de euro de la Comisia Europeană, restul urmând să vină de la bugetul de stat.

CITEȘTE AICI PROIECTUL „Luminează orașul prin tine”

Ministrul Culturii, Corina Șuteu, anunțase pe 12 septembrie, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că în această săptămână are loc Selecția Finală a orașelor candidate la titlul de „Capitală Europeană a Culturii 2021”.

Titlul de Capitală Europeană a Culturii (CEaC) este atribuit unui oraș din Uniunea Europeană, din țări candidate sau pre-candidate, pe durata unui an. Până în 2019, 60 de orașe vor fi deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii. Programul este considerat a fi inițiativa culturală emblematică a Uniunii Europene. Începând din 1985, Uniunea Europeană desemnează unul sau două orașe, din țări candidate sau pre-candidate, drept Capitală Europeană a Culturii. Se așteaptă ca orașele alese să prezinte, timp de un an, un program cultural inovator și susținut care să accentueze bogăția, diversitatea și similaritățile culturii europene în fața unui public internațional. În 2021 atât România, cât și Grecia, vor găzdui câte o Capitală Europeană a Culturii.