Topul în care România este pe ultimele locuri și ne dorim să rămână acolo

Publicat: 01 06. 2016, 17:42

Potrivit raportului prezentat, marți, de Agenția Națională Antidrog (ANA). „Raportul european privind drogurile 2016: Tendințe și evoluții”, a fost organizat cu ocazia conferinței de lansare a „Raportului european privind drogurile 2016”, susținută la Lisabona de către Agenția pentru Droguri a Uniunii Europene (EMCDDA).

Potrivit raportului, deși consumul de canabis a înregistrat o creștere semnificativă în rândul populației generale (15-64 de ani) față de ultimul studiu realizat în 2013, România se situează sub media europeană în ceea ce privește consumul de droguri. În țara noastră, cât și în celelalte state membre UE, canabisul este cel mai consumat drog, mai ales în rândul tinerilor. Pentru prima oară, canabisul este pe același loc cu heroina în ceea ce privește cererea de tratament ca urmare a consumului de droguri. Pe piața drogurilor se remarcă o creștere a cantității de canabis, în timp ce numărul capturilor la nivel stradal crește de la an la an.

Substanțele psihoactive (SNP) au atins perioada de consum maxim în România în anul 2009. În urma măsurilor legislative ale autorităților, s-a înregistrat o scădere a interesului pentru consum, însă în 2014 s-a observat o ușoară creștere. Aceasta a fost vizibilă atât în cererea de tratament pentru consum de droguri, cât și în numărul urgențelor medicale, se mai arată în comunicat.

În ceea ce privește consumul de opiacee preponderent pe cale injectabilă, acesta a fost observat în special în rândul consumatorilor din București. Despre riscurile asociate consumului de injectabile, în special a infecției cu HIV, în Raportul european se afirmă: „în Grecia și România, țări în care au existat anterior focare locale, ratele noi de îmbolnăviri raportate au scăzut din 2012.”

În raportul EMCDDA se mai arată că 1.236 de noi cazuri de infectare cu HIV au fost raportate în 2014, la nivelul Uniunii Europene, în rândul persoanelor care își injectează droguri, acesta fiind cel mai mic număr de peste un deceniu. Cu toate acestea, în 2015 au fost raportate focare de infecții cu HIV în rândul unor categorii marginalizate ale populației din Irlanda, Luxemburg și Scoția.

La nivelul Uniunii Europene, din raport reiese că, deși cocaina este în continuare cel mai consumat drog stimulant ilegal, 2,4 milioane de adulți tineri (între 15 și 34 de ani) declarând că l-au consumat în ultimul an, MDMA (denumit adesea ecstasy) a devenit tot mai popular în rândul tinerilor. Aproximativ 2,1 milioane de adulți tineri au declarat că au consumat MDMA în ultimul an. Acest drog nu mai este unul de nișă după ce este tot mai des întâlnit în baruri și la petreceri.

Drogurile injectabile au înregistrat un declin în Europa, în prezent, însă injectarea drogurilor stimulante reprezintă o îngrijorare. Mai multe țări au raportat injectarea de metamfetamină și catinone împreună cu alte droguri în rândul unor grupuri de persoane. La nivelul Uniunii Europene s-au înregistrat 1,3 milioane de consumatori.

Din datele furnizate mai reiese că în țările din UE 16,6 milioane de adulți tineri au consumat canabis în ultimul an și 1,3 milioane de adulți au folosit amfetamine.

Potrivit comisarului European pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos, Europa se confruntă cu o problemă tot mai mare în ceea ce privește consumul de droguri.

„Substanțele psihoactive noi, drogurile stimulante, heroina și alte opioide continuă să înregistreze niveluri ridicate ale cererii și ofertei, cu efecte majore asupra sănătății publice. Vom continua să facem apel la statele membre ale UE, la țările terțe, la companiile de internet și la sociatatea civilă, solicitându-le să-și intensifice cooperarea pentru a combate această provocare globală”, a declarat Dimitris Avramopoulos.

„În timp ce noi medicamente pentru tratarea hepatitei C au devenit tot mai disponibile, asigurarea accesului la diagnosticare și tratament rămâne o provocare importantă pentru cei care lucrează cu consumatorii de droguri injectabile”, reiese din raportul EMCDDA.