Toți fumătorii trebuie să știe asta: cine are dreptul să îi amendeze dacă sunt prinși fumând în locuri nepermise începând de miercuri, 16 martie

Redactor:
Mihai Schiau
Toți fumătorii trebuie să știe asta: cine are dreptul să îi amendeze dacă sunt prinși fumând în locuri nepermise începând de miercuri, 16 martie
Începând de miercuri, 16 martie, fumatul va fi interzis în toate spațiile publice închise, precum și în spațiile închise de la locul de muncă și în locurile de joacă pentru copii.

Persoanele care vor încălca interdicțiile vor risca să fie sancționate de către autorități. Lista celor care au competența să constate contravențiile și să aplice amenzile prevăzute de legea care va intra în vigoare săptămâna viitoare a fost publicată în Monitorul Oficial.

Toate precizările sunt incluse în Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 47/2016 privind desemnarea personalului competent să constate contravențiile și să aplice sancțiuni contravenționale prevăzute de Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Astfel, persoanele care pot să constate contravențiile și să aplice amenzile prevăzute de lege sunt:

– ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române;

– ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției de Frontieră Române;

– personalul din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și inspectoratelor pentru situații de urgență județene/ București-Ilfov;

– ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române.

Inchide