Traian Băsescu consideră decizia Curții Constituționale care impune revocarea lui Kovesi drept o rară ticăloșie, care întoarce Justiția la nivelul anilor 2004

Publicat: 30 05. 2018, 19:08
Actualizat: 26 03. 2019, 00:53

„Dragnea și Tăriceanu au reușit implementarea visului USL: „NU AVEM PUTEREA, PÂNĂ NU AVEM JUSTIȚIA. Curtea Constituțională a adoptat, în conflictul Kovesi – Tudorel Toader, o decizie de rară ticăloșie. Practic, de azi, procurorii marilor parchete sunt subordonați guvernului politic, prin ministrul Justiției. CCR a întors Justiția la nivelul anilor 2004, când deciziile cu privire la soarta dosarelor penale se luau în sediul PSD, de doamna Stănoiu, alături de Adrian Năstase, Victor Viorel Ponta, Michi Șpagă, Marian Oprișan și mulți alți politicieni socialiști. Practic, CCR a anulat 14 ani de progres în procesul de consolidare a Independeței Justiției”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

 

Fostul președinte al României adaugă că legile justiției trebuie corectate prin implementarea deciziilor CCR și a directivelor UE.

„Eu nu susțin că, în independența ei, Justiția nu a făcut abuzuri, nu a hărțuit și condamnat oameni nevinovați, dar acestea trebuie corectate prin legi, prin implementarea deciziilor CCR și a directivelor UE în legislație sau prin acțiuni ale CSM și ale Inspecției Judiciare, dar în nici un caz prin punerea parchetelor sub control politic”, a mai spus Traian Băsescu.

 

Curtea Constituțională a decis că există un conflict instituțional, după ce Guvernul a sesizat un posibil conflict între Executiv și Președinție, ca urmare a faptului că președintele Klaus Iohannis a refuzat să o revoce pe Laura Codruța Kovesi, procuror șef al DNA.

Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, că există un conflict înytre președinte și ministrul Justiției, Tudorel Toader, din cauza refuzului șefului statului de a o revoca din funcție pe Laura Codruța Kovesi. Ulterior, Curtea Constituțională i-a cerut președintelui, într-un comunicat, să emită decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi.