Traian Băsescu, URMĂRIT PENAL într-un nou dosar

Publicat: 04 12. 2015, 15:41

nstanța a constatat că este legală și temeinică ordonanța procurorilor Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție și a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cazul fostului președinte Traian Băsescu.

Decizia Judecătoriei Sectorului 5 este definitivă.

Dosarul a ajuns la Judecătoria Sectorului 5 după ce, în 9 octombrie, Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit că Judecătoria este competentă să analizeze și să dea o soluție cererii Parchetul instanței supreme de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în dosarul în care un bărbat din Craiova l-a reclamat pe fostul președinte Traian Băsescu că nu și-a ținut promisiunea de a demisiona, așa cum afirmase.

„A fost o declarație verbală asupra căreia am revenit imediat după votul dat în Parlament (…) Parchetul îmi face un program extrem de alert. Nu este o fericire, dar mă voi supune oricărei chemări”, declara Traian Băsescu, în octombrie, la ICCJ.

Tot Judecătoria Sectorului 5 a confirmat, la sfârșitul lunii octombrie, redeschiderea, de către PICCJ, a urmăririi penale în cazul lui Traian Băsescu, în dosarul în care Corneliu Vadim Tudor a depus pe numele fostului președinte, în 25 noiembrie 2009, o plângere privind jurnaliștii răpiți în Irak. Corneliu Vadim Tudor a decedat în 14 septembrie 2015.

Instanța a mai constatat atunci că a rămas fără obiect cererea de redeschidere a urmăririi penale pentru Vasile Blaga, în urma denunțului formulat de Corneliu Vadim Tudor în 25 noiembrie 2009. Acesta susținea că fostul președinte Traian Băsescu și copreședintele PNL Vasile Blaga se fac vinovați de dispariția a patru milioane de dolari din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnaliști români. În cazul lui Vasile Blaga, ancheta a fost închisă în 2010, printr-o decizie de neîncepere a urmăririi penale. Față de Traian Băsescu, însă, nu s-a putut lua atunci o decizie deoarece acesta se bucura de imunitatea funcției de președinte al României.

Instanța a confirmat redeschiderea urmăririi în cazul lui Traian Băsescu și în alte dosare, printre acestea fiind cel privind modul în care a obținut, în perioada în care era primar al Capitalei, casa din strada Mihăileanu.

Traian Băsescu spunea că se așteaptă ca pe numele său să fie deschise 60-80 de dosare penale, susținând că, atunci când și-a terminat mandatul de primar, împotriva sa erau depuse 700 de plângeri de către chiriași ai unor imobile naționalizate și de către „mici afaceriști” cărora Primăria Capitalei, pe care a condus-o în perioada 2000-2004, le-a demolat chioșcurile.