Trei culturi de canabis, descoperite în Gorj și Vâlcea, mai mulți suspecți duși la audieri

Publicat: 13 08. 2013, 15:29
Actualizat: 28 09. 2018, 00:13

Trei culturi de canabis, din care au fost recoltate 21 de kilograme de plante, au fost descoperite de polițiștii și procurorii de crimă organizată în urma unor percheziții făcute marți în județele  Gorj și Vâlcea, mai mulți suspecți fiind duși la audieri, informează Poliția Română.

Suspecții, care ar face parte dintr-o grupare specializată în trafic de canabis, au fost duși la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Gorj, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale corespunzătoare, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Poliția Română.

În acest caz, cinci persoane sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc.

Acțiunea ce a vizat destructurarea grupării a beneficiat de sprijinul ofițerilor Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI).