Trei persoane rănite după ce un microbuz s-a răsturnat pe DN 6, în apropiere de Băile Herculane

Publicat: 17 06. 2015, 12:00

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mehedinți, Ramona Nistor, un accident s-a produs pe DN 6, în apropierea stațiunii Băile Herculane, după ce un microbuz în care se aflau zece persoane s-a răsturnat în afara șoselei.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Caraș-Severin, Anca Chețan, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că trei persoane care se aflau în microbuz au fost rănite ușor și transportate cu ambulanțele la Spitalul Municipal din Orșova.

La locul accidentului au fost trimise un echipaj de pompieri și o autospecială SMURD, însă nu a fost nevoie de intervenția acestora întrucât din autovehiculul răsturnat nu s-au produs scurgeri, iar persoanele aflate în microbuz au ieșit singure din mijlocul de transport.

Potrivit sursei citate, din primele informații reiese că microbuzul s-a răsturnat într-o curbă ușoară în apropierea stațiunii Băile Herculane, după ce șoferul s-ar fi aplecat după telefonul mobil care îi căzuse.

Șoferul, care făcea o cursă regulată pe ruta Hunedoara-Târgu Jiu, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii din Caraș-Severin fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.