Trei sirieni care au intrat ilegal în România au fost prinși în județul Dâmbovița

Publicat: 08 03. 2016, 13:20

Reprezentanții IPJ Dâmbovița au anunțat că trei cetățeni sirieni au fost descoperiți în comuna Corbii Marii după ce au trecut ilegal frontiera.

Alexandra Niculae, purtător de cuvânt al IPJ Dâmbovița, a declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre doi bărbați și o femeie care au vârste cuprinse între 23 și 25 de ani.

Potrivit poliției, cei trei sirieni ar fi fost transportați cu un TIR din Turcia, urmând să ajungă la București.

Surse apropiate anchetei au declarat pentru MEDIAFAX că șoferul tirului, care a rămas peste noapte la iubita sa în comuna dâmbovițeană, a găsit dimineață prelata tirului tăiat și a anunțat poliția. Oamenii legii s-au deplasat în comuna Corbii Mari unde i-au găsit pe cei trei, mergând pe stradă, au mai declarat acelasși surse pentru MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, cetățenii sirieni aveau asupra lor telefoane, o tabletă și acte de identitate, iar destinația lor ar fi fost Germania.

În acest moment se fac verificări pentru a se stabili de ce au trecut aceștia ilegal granița și ce aveau de gând să facă în România. „În acest moment, cei trei se află la secția de poliție din Găiești, acolo unde sunt audiați. Pentru că nu știu limba engleză ei vor avea și un traducător”, a precizat Alexandra Niculae.