Tunelul care va face parte din Diametrala Nord-Sud și va trece pe sub Palatul Parlamentului, supus aprobării noului plen al Camerei, după ce obține avize SRI și MApN

Publicat: 26 11. 2012, 14:47
Actualizat: 05 07. 2013, 02:43

Proiectul tunelului care va face parte din Diametrala Nord-Sud și va trece pe sub Palatul Parlamentului va fi supus votului viitorului plen al Camerei Deputaților, după ce vor fi obținute avizele de la SRI și Ministerul Apărării Naționale. 

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a discutat, în ședința de luni, scrisoarea trimisă de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, referitoare la avizarea tunelului care va trece pe sub Palatul Parlamentului, fiind dat un acord de principiu.

Primarul Sorin Oprescu a sesizat Biroul Permanent al Camerei pentru obținerea avizului „în vederea elaborării documentației de urbanism necesară realizării arterei de circulație Diametrala Nord-Sud: Bd. Buzești – Str. Berzei – Str. Vasile Pârvan – Str B.P. Hașdeu – Str. Uranus – Calea Rahovei”.

„Este vorba despre un acord de principiu, în condițiile în care secretarul general interimar al Camerei Deputaților, doamna Ileana Luncan, este însărcinat de Biroul Permanent să ia legătura cu toate instituțiile care trebuie să avizeze un astfel de proiect. De principiu, acordul Camerei se va face printr-o hotărâre, ceea ce înseamnă că se vor pronunța prin vot toți membrii Camerei, dar nu putem să introducem pe ordinea de zi a plenului o astfel de hotărâre până când, din punct de vedere tehnic, nu sunt îndeplinite toate condițiile legale, și anume secretarul general al Camerei obține avizele necesare – aici e vorba și de avize de ordin tehnic, dar și de avize care intră în zona siguranței naționale – lucrurile sunt mai complexe în această perioadă și totul trebuie să se desfășoare ca la carte”, a declarat secretarul Camerei, Georgian Pop.

El a precizat că acest proiect privind construirea unui tunel pe sub Palatul Parlamentului a fost avizat de Consiliul General al Municipiului București, rolul său fiind de a fluidiza traficul.

„Proiectul a fost aprobat de CGMB. Rolul Camerei este să-și dea acordul, pentru că traversează și prin aria în care este această clădire, dar trebuie avizele de specialitate. Toată discuția a fost generală, nimic pe fond, nimic tehnic. Perioada de obținere a avizelor nu e scurtă, probabil noul Legislativ se va pronunța”, a mai spus Georgian Pop.

Biroul permanent a stabilit, luni, ca punctul de vedere referitor la acest proiect să fie „aprofundat cu specialiști SRI și MApN”.

Primarul Capitalei anunța, în noiembrie 2010, că Bucureștiul va putea fi traversat de la nord la sud în 20 de minute, pe traseul Piața Victoriei – Piața Coșbuc, în urma lucrărilor la Diametrala Buzești-Berzei-Uranus, pe care o califica drept „cea mai mare operațiune urbană din ultimii 20 de ani”.

Municipalitatea preciza atunci că valoarea estimată a investiției este de circa 330 de milioane de euro.

Primarul Capitalei spunea că Diametrala Nord-Sud va fi realizată în două etape, prima constând în amenajarea unei porțiuni din strada Berzei, de la Piața Victoriei până la strada Occidentului, apoi a celuilalt segment din strada Berzei, între Calea Griviței și Mircea Vulcănescu. În zona intersecției cu strada Berzei se va crea o nouă stradă – strada Gării de Nord -, care va ieși în fața Ministerului Transporturilor.

Cea de-a doua etapă va avea în vedere lucrări la Bulevardul Vasile Pârvan, până la zona Podului Hașdeu care va fi supralărgită și construcția unui tunel de aproximativ 37 de metri de la Podul Hașdeu pe sub dealul Parlamentului, până în apropierea Pieței Coșbuc, pe Bulevardul Uranus.

„A fost aleasă varianta unui tunel de aproximativ 37 de metri pe sub dealul Parlamentului, «în apropierea și totuși în depărtarea Catedralei Neamului»”, preciza Sorin Oprescu.

Edilul șef al Capitalei mai arăta că Bulevardul Izvor va fi supralărgit până la patru benzi pe fiecare sens, concomitent cu lucrările din faza a doua a Diametralei Nord-Sud și cu realizarea tunelului care va ieși în Bulevardul Uranus, în apropierea Pieței Coșbuc.