MESAJUL emoționant al Simonei Halep, după amânarea Turneului de tenis de la Wimbledon

Publicat: 01 04. 2020, 20:50
Actualizat: 01 04. 2020, 21:26
Simona Halep

Turneul de Grand Slam de la Wimbledon a fost amânat, din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit organizatorilor competiţiei de tenis de la Londra, fiind pentru prima dată după al Doilea Război Mondial când se întâmplă acest lucru cel mai vechi turneu de Grand Slam.

Programat iniţial în perioada 29 iunie – 12 iulie 2020, ediţia a 134-a a turneului se va disputa în 2021, în perioada 28 iunie – 11 iulie.

După aflarea veștii, Simona Halep, câştigătoarea turneului de la Wimbledon în 2019, a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, după ce a aflat că anul 2020 va rămâne fără una dintre cele mai importante competiţii din tenis.

„Sunt atât de tristă să aud că Wimbledon nu se va desfăşura în acest an. Finala de anul trecut va rămâne una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea. Dar, în momentul acesta, trecem printr-un moment mai mare decât tenisul, iar Wimbledon va reveni. Ceea ce înseamnă că voi avea şi mai mult timp pentru a-mi apăra titlul”, a scris Simona Halep pe contul ei de Facebook.

FOTO – Instagram