Un băcăuan a fost reținut după ce a șantajat directorul unui restaurant

Publicat: 22 10. 2012, 22:24
Actualizat: 28 09. 2018, 08:43

Un băcăuan de 34 de ani a fost reținut, luni, după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua 25.000 de lei de la directorul unui restaurant, pe care l-a șantajat că va publica fotografii cu produse alimentare presupus alterate de la unitatea respectivă, informează Poliția Română.

Adrian B. îi ceruse directorului 25.000 de lei, în schimbul nepublicării unor fotografii cu produse alimentare despre care sugera că erau alterate când au fost cumpărate de la restaurantul respectiv.

Reprezentantul societății comerciale, un bărbat de 43 de ani din București, a anunțat polițiștii, după care băcăuanul a fost surprins în flagrant în timp ce lua banii de la reclamant. Flagrantul a fost organizat de polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău, cu sprijinul ofițerilor Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI).

Băcăuanul a fost reținut pentru 24 de ore pentru șantaj și va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.