Un bătrân din Argeș a spart o biserică și a furat banii din cutia milei. Starețul: „Eu nu l-aș băga la pușcărie, ci i-aș tăia degetele”

Publicat: 03 10. 2015, 12:24
Actualizat: 04 10. 2015, 12:04

Hoțul a fost prins repede după ce a fost identificat cu ajutorul imaginilor suprinse de camerele de supraveghere. Bătrânul este certat cu legea de multă vreme și a stat mai mult de 20 de ani în închisoare.

În imagini se vede cum hoțul intră în Mănăstirea Cotmeana, se asigură că nu este nimeni și deschide cutia milei. Apoi ia banii, majoritatea în bancnote de un leu, și îi îndeasă în geantă.

„Pentru că a mai fost de două ori furată mănăstirea, a treia oară am pus camerele acestea de luat vederi”, a declarat starețul mănăstirii, Ioasaf.

Polițiștii l-au prins pe hoț în mai puțin de două ore. „Eu nu l-aș băga în pușcărie pentru că acolo învață multe alte prostii. Eu i-aș tăia degetele”, a adăugat starețul.