Un bătrân, în stare gravă la spital, după ce a fost culcat la pământ de un panou publicitar. Scena a fost filmată de camerele de supraveghere

Publicat: 14 11. 2016, 18:30

This browser does not support the video element.

În imagini se vede cum bătrânul se oprește la semafor. În timp ce trece strada, o rafală de vânt mișcă panoul cu repreziciune. Doi tineri încerca să-l țină în loc, dar nu reușesc. Pensionarul întoarce capul de două ori, dar nu pare să-și dea seama de pericol. În clipele următoare, este pur și simplu măturat de panoul uriaș din metal și plastic. Un al doilea bărbat a reușit să se ferească în ultima clipă. După ce bătrânul cade la pământ mai mulți trecători fug disperați către el, să-i acorde primul ajutor.
Diana Cimpoeșu, șef SMURD Iași, a declarat pentru Pro TV: „A fost adus în unitatea de primiri urgențe un bărbat în vârstă de 79 de ani. Bărbatul a fost adus în stare gravă cu leziuni cranio cerebrale și în zona toracelui. Pacientul a fost transferat la spitalul de neurochirurgie”.

Între timp, cei de la firma de publicitate stradală și angajatul care a montat panoul spun că nu au nici o vină pentru ce s-a întâmplat. „Am aflat ce s-a întâmplat, panoul era prins în niște chingi iar în mijloc avea contragreutate din beton. Nu eu l-am montat:cineva mi-a făcut afișul și altcineva l-a montat. Legea va spune cine este vinovat.Produsul respectiv era singurul și l-am scos din circuit. Am fost la spital și am vorbit cu familia. Este un incident nefericit și îmi pare foarte rău”, spune reprezentantul firmei de publicitate, iar cel care a montat panoul ssusține că totul a fost făcut după reguli. ” Nu știu ce s-a întâmplat…. Panoul a fost montat correct, era prins în chingi și în mijloc avea contragreutate. Nu am mai pățit așa ceva, totul a fost făcut după un proiect anume.”

Polițiștii au deschis o anchetă. Dacă pacientul va depune plângere, în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale, firma respectivă riscă să fie cercetată penal.