Un brăilean a smuls din mâinile unei femei 300 de euro, într-o casă de schimb valutar

Publicat: 08 10. 2019, 15:25

Potrivit Poliției Brăila, polițiștii au fost sesizați de către un brăilean că un bărbat a furat 300 de euro de la o femeie, în timp ce aceasta se afla într-o casă de schimb valutar, din orașul Brăila.

Polițiștii au stabilit că, în momentul în care operatoarea i-a înmânat suma de bani femeii de 32 de ani, din Brăila, din spatele acesteia un bărbat necunoscut i-a smuls banii. Femeia s-a luptat cu el, reușind să își recupereze suma de 80 de euro, moment în care a intervenit agentul de pază al societății, care l-a imobilizat pe bănuit până la sosirea echipajului de poliție.

Bărbatul a fost percheziționat de polițiști, asupra sa fiind găsită diferența de bani, respectiv cei 220 de euro.

Acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar marți a fost prezentat instanței, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.