Un cioban se află în stare gravă după ce a fost atacat de o viperă în Munții Retezat

Publicat: 07 07. 2017, 20:12

Directorul Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că ciobanul a fost mușcat, vineri, de o viperă în Retezatul Mic, zona Sarbele. Cel care a sunat la 112 a fost un coleg al ciobanului, iar spre stâna în care bărbatul se afla au pornit cinci salvamontiști montani.

Pentru că ciobanul se afla într-o stare destul de gravă, a fost solicitată intervenția elicopterului SMURD, bărbatul fiind transportat de urgență la Spitalul din Târgu Mureș, după ce a fost stabilizat.

„Este vorba de un cioban care a fost mușcat de viperă în Retezatul Mic. Astăzi (n.r. vineri), în jurul orei 19.00 am finalizat acțiunea, cu predare la elicopterul SMURD. Când au ajuns salvamontiștii, deja avea simptome destul de grave. Am fost anunțați de colegul lui, au acționat cinci salvatori montani de la Salvamont Valea Jiului, au ajuns la el, l-au stabilizat, după care a fost predat celor la elicopterul SMURD, pentru că necesita transport de urgență. Elicopterul a aterizat aproape de zona stânei, a coborât medicul, l-au stabilizat și l-au transportat la Târgu Mureș”, a afirmat Ovidiu Bodean.