Un Lamborghini a fost cuprins DE FLĂCĂRI în Capitală. Ce s-a întâmplat cu femeia care îl conducea

Publicat: 08 11. 2018, 15:47
Actualizat: 25 03. 2019, 21:47

Un Lamborghini a fost cuprins de flăcări în mers, pe intersecția dintre Șoseaua Andronache și strada Coacăzelor din București, la fața locului intervenind echipajele de pompieri pentru a stinge focul. Potrivit ISU București-Ilfov, mașina era condusă de o femeie, care a oprit imediat ce a simțit miros de fum și a sunat la 112.

Nimeni nu a fost rănit, iar la fața locului a intervenit Detașamentul de pompieri Fundeni.

A făcut praf un Ferrari de 150.000 de euro, la intrarea în București

Un alt accident a avut loc duminică și a fost surprins de camerele de luat vederi pe sensul de intrare în București, pe podul din zona Băneasa. Un șofer a pierdut controlul unui Ferrari și s-a răsturnat după ce, spun unii martori, ar fi rămas fără o roată. Un alt accident a avut loc la un scurt timp în aceeași zonă, iar șoferița a reușit să se salveze în mod miraculos, înainte ca mașina să ia foc.

Anchetatorii cred că viteza este de vină, dar nu exclud nici varianta unei șicanări în trafic.