Un nou centru internațional de inovație digitală va fi deschis în România de către Edenred: Recrutăm 200 de IT-iști

Publicat: 08 05. 2019, 14:38

Edenred Digital Center derulează, în prezent, recrutări pentru 50 de posturi, printre care mobile tech lead, junior si senior developer, build release manager, project manager, cloud leader și infrastructure security engineer. În următorii 2 ani, Edenred își propune să recruteze în România 200 de profesioniști IT, care vor dezvolta platforme globale și soluții pentru subsidiarele Edenred din întreaga lume.

„Centrul Digital Edenred va fi locul unde echipele IT ale Edenred vor dezvolta noi soluții și platforme pentru diversele sucursale ale grupului, din întreaga lume. Liderii digitali din Centrul Edenred vor juca un rol principal în design, implementare și management pentru platformele Edenred. Proiectele nu vor fi limitate la dezvoltare și execuție”, se arată în comunicatul Edenred. Centrul intenționează să lucreze pe proiecte precum aplicații mobile, dezvoltând o aplicație mobilă globală pentru plăți digitale.

În România, Edenred deservește peste 35.000 de companii-client și peste 1.500.000 de utilizatori pentru carduri și tichete de masă, cadou, tichete de creșă, tichete de vacanță, tichete sociale, precum și carduri preplătite pentru cheltuieli de afaceri.

Foto: Facebook / Edenred România