Un profesor din Sfântu Gheorghe a murit după ce s-a aruncat de la etajul al zecelea al unui bloc

Publicat: 12 11. 2012, 15:18
Actualizat: 04 07. 2013, 02:34

Un profesor de istorie de la Liceul „Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe a murit după ce s-a aruncat, joi, de la etajul al zecelea al unui bloc din municipiu, la fața locului fiind găsite două bilete de adio, unul în limba română și altul în limba maghiară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliția Covasna, polițiștii din Sfântu Gheorghe au fost sesizați, joi dimineață, că un bărbat s-a aruncat de la etajul al zecelea al unui bloc de pe Aleea Muzelor.

Echipa de cercetare care a mers la fața locului a stabilit că este vorba despre Kosa Apor, în vârstă de 33 de ani, profesor de istorie la Liceul „Szekely Miko” din municipiu.

Potrivit IJP, de la fața locului au fost ridicate în vederea cercetărilor două bilete de adio, unul în limba română și altul în limba maghiară.

„Pe corpul persoanei decedate nu au fost descoperite urme de violență, cadavrul fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei”, se arată în comunicat.

În ultimele 24 de ore, alte două cazuri de sinucidere au avut loc în județul Covasna.

Potrivit Poliției Covasna, în urma unei sesizări primite prin intermediul numărului 112, polițiștii din Brăduț au găsit, miercuri după-amiază, un bărbat în vârstă de 45 de ani care a murit după ce s-a spânzurat de o grindă la domiciliul său.

Un caz similar a avut loc și la Brateș, unde polițiștii din comună au găsit un bărbat de 62 de ani care s-a spânzurat în șura gospodăriei sale.