Un proiect de interzicere a animalelor sălbatice în circuri, aflat „de mai multe luni” pe masa lui Firea. „Lucrurile s-au precipitat”

Publicat: 13 01. 2017, 14:30
Actualizat: 27 02. 2017, 22:57

„Avem în lucru de mai multe luni un proiect de interzicere a animalelor sălbatice în circuri”, a declarat consilierul ALDE în cadrul Consiliului General al Municipiului București (CGMB), Tudor Ionescu.

Ulterior, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că susține inițiativa, pe care Tudor Ionescu i-o prezentase „de câteva luni” și că urmează să fie discutată la următoarea ședință al consiliului.

„Susțin acest proiect. Domnul Tudor Ionescu mi-a prezentat de câteva luni de zile proiectul și am fost de acord cu el. Lucrurile s-au precipitat, având în vedere evenimentul total neplăcut și tragic de la adăpostul din Petricani, iar lucrurile trebuie să intre în linie dreaptă. Suntem cu toții de acord să îl susținem și să îl promovam în prima ședință a Consiliului General, care va avea loc în ultima săptămână a lunii ianuarie”, a declarat Gabriela Firea.

Declarațiile au fost făcute în contextul în care primarul general al Capitalei și consilierii generali PSD-ALDE au verificat, vineri, condițiile în care trăiesc cei aproximativ 350 de câini aflați în adăposturile primăriei.

Tot vineri, Firea a anunțat și demiterea managerului cirucului Globus, după ce, joi dimineața, a avut loc un incendiu la un adăpost al instituției în urma căruia au murit 11 animale, printre care și doi tigri.

„Nu putem sută la sută să imputăm unei persoane pentru că a izbucnit un incendiu, se poate întâmpla oriunde. Dar orice manager de instituție trebuie să înțeleagă faptul că, dincolo de activitatea de creație, are în responsabilitate și activitatea de organizare și de manageriere a instituției pe care o reprezintă. Prin urmare, domnul manager al Circului Globus a fost demis astăzi (n.r. vineri) din cauza faptului că ieri am avut o situație foarte grea cu anumite animale care, chiar dacă nu mai erau băgate în spectacolele circului, se numeau animale „pensionate”, trebuiau să beneficieze de grija conducerii circului de stat și să beneficieze de adăposturi corespunzătoare, atât ele cât și îngrijitorii”, a declarat Gabriela Firea.

Cercetările pompierilor au arătat că focul ar fi pornit de la o defecțiune la un calorifer electric folosit de paznici pentru încălzire, au precizat reprezentanții ISU București-Ilfov pentru Mediafax.