Un șofer din Suceava a făcut un accident ușor și a mers la Poliție. Ce s-a întâmplat când a trebuit să semneze procesul verbal. Cum i-a dat prin cap să facă așa ceva

Publicat: 01 03. 2016, 08:47

Potrivit Parchetului Tribunalului Suceava, procurorii l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Constantin Pintescu, care a oferit unui polițist suma de 50 de euro pentru a nu constata și sancționa contravenții la regimul rutier, iar apoi i-a mai dat o mie de euro. Potrivit rechizitoriului, bărbatul a fost depistat, în urma unor verificări, ca fiind autorul unei tamponări în municipiul Suceava, din luna decembrie 2015, el fiind chemat în 4 ianuarie 2016 la sediul Poliției municipiului Suceava – Biroul Rutier, pentru verificarea autovehiculului implicat în accident.

Astfel, Pintescu și celălalt șofer au venit la Poliția Municipiului Suceava, unde agentul de poliție a constatat avariile pe care le prezentau autovehiculele celor doi . Bărbatul a completat formularul tip privind incidentul în care a fost implicat și a scos din portofel o bancnotă de 50 euro, pe care a pus-o sub una dintre hârtiile pe care agentul de poliție le avea pe birou.

Agentul de poliție i-a cerut bărbatului să ia banii de pe birou, iar, după refuzul acestuia, a sesizat situația conducerii și Serviciului Județean Anticorupție Suceava.

Ulterior, Pintescu a rămas singur în birou cu polițistul căruia a început să-i promită sume de bani, dar și cherestea sau lemne de foc, pentru a nu-i fi suspendat dreptul de a conduce. El chiar i-a cerut agentului de poliție să-l însoțească până la mașină pentru a-i da banii promiși, dar, fiind refuzat, a scos din buzunar 1.000 de euro, pe care i-a pus sub procesul verbal de contravenție pe care agentul de poliție îl completa în acel moment.

Banii au fost găsiți pe biroul polițistului în timpul flagrantului.

Bărbatul a fost trimis în judecată pentru dare de mită, iar dosarul va fi judecat de Tribunalul Suceava.