Un șofer teribilist a provocat haos în Suceava: Avea o alcoolemie uriașă și a fost prins de două ori de polițiști în mai puțin de 5 ore

Publicat: 25 06. 2019, 12:00

Un echipaj de poliție a făcut semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe strada Calea Obcinilor din municipiul Suceava, însă șoferul nu s-a conformat, motiv pentru care polițiștii au început să-l urmărească. Când a fost oprit, bărbatul fiind imobilizat și încătușat.

„Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Suceava, Ionuț Epureanu.

Șoferul a rămas fără permis și s-a ales cu dosar penal conducere sub influența alcoolului.

La câteva ore după ce a ieșit din sediul Poliției, fără permis de conducere, bărbatul a mai băut ceva și s-a urcat din nou la volanul mașinii. Pentru că circula haotic prin oraș, un trecător a sunat la poliție.

Mai multe echipaje au reușit în final să oprească mașina, constatând că la volan se afla același șofer, de data aceasta cu 1,36 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au deschis un nou dosar penal pentru conducere unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.