Un spot teleshopping pentru un supliment alimentar, interzis de la difuzare de CNA

Publicat: 10 10. 2013, 17:14
Actualizat: 13 12. 2013, 02:49

Un spot teleshopping pentru suplimentul alimentar Prosvent a fost interzis de la difuzarea pe posturile de televiziune, printr-o decizie luată, joi, de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), care a considerat că acest clip publicitar încalcă legislația audiovizualului.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat, în ședința de joi, un spot teleshopping la produsul pentru ameliorarea simptomelor prostatei Prosvent, care a fost difuzat pe posturile de televiziune România TV și Realitatea TV.

CNA a primit mai multe reclamații în urma difuzării acestui spot, potrivit cărora clipul „induce în eroare” telespectatorii, întrucât descrie un supliment alimentar, însă acesta este prezentat ca un tratament în cazul unor boli grave. De asemenea, în sesizările înaintate CNA se subliniază că este vorba „o reclamă mincinoasă”.

Potrivit Consiliului Român pentru Publicitate (RAC), spotul publicitar încalcă prevederile articolului 1.3 din Codul de practică în publictate, potrivit căruia „comunicarea trebuie să evite orice afirmație sau reprezentare care ar putea înșela consumatorii, inclusiv prin omisiune, sugerare, ambiguitate ori exagerare în special în ceea ce privește: a) caracteristicile sau efectele unui produs, cum ar fi: natura sa, compoziția, metoda și data fabricației, modul de execuție, domeniul de utilizare, eficiența și performanța, cantitatea, originea geografică sau comercială, disponibilitatea, destinația, parametrii tehnico-funcționali, rezultatele așteptate ca urmare a utilizării acestuia ori rezultatele și caracteristicile esențiale ale testelor sau ale controalelor efectuate asupra sa, dacă produsul corespunde scopului”.

De asemenea, spotul publicitar încalcă articolul 28, alineatul 3, conform căruia „comunicarea pentru medicamentele pentru care nu necesită prescripție medicală, pentru suplimentele alimentare, tratamentele curative și metodele alternative de vindecare trebuie: să nu sugereze că efectele unui produs sunt mai bune sau echivalente cu acelea ale unui medicament sau tratament medical identificabil”, dar trebuie și să „nu sugereze că o consultative sau o intervenție chirurgicală nu sunt necesare sau să nu incite la o eventuală autodiagnosticare greșită”.

Totodată, potrivit RAC, spotul a încălcat articolul 28.5, potrivit căruia „Nu se vor atribui suplimentelor alimentare proprietăți de prevenire, tratare sau de vindecare a bolilor și nu se vor face referiri la astfel de proprietăți. Nu se vor atribui suplimentelor alimentare proprietăți pe care acestea nu le posedă”.

În acest caz, CNA a decis să aplice o decizie de intrare în legalitate, fapt care înseamnă că spotul teleshopping pentru Prosvent nu mai poate fi difuzat până când nu va fi modificat astfel încât să respecte legislația audiovizualului.

Propunerea a fost făcută de Răsvan Popescu, membru al CNA, în baza articolului 101 din Codul de reglementare a conținutului audiovizualului, potrivit căruia „Este interzisă orice formă de promovare a unor produse sau a unor servicii care sugerează publicului ori îl instigă să renunțe la alte produse sau servicii similare ori asemănătoare identificabile”, respectiv articolul 104 din Codul de reglementare a conținutului audiovizualului, conform căruia „Sunt interzise publicitatea și teleshoppingul în care se utilizează practici comerciale înșelătoare sau practici comerciale agresive”.

Propunerea lui Răsvan Popescu a fost votată în unanimitate, la ședința de joi a CNA participând Florin Gabrea, Lorand Turos, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Christian Mititelu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea.