Un „student” de la „Academia infractorilor”, prins în Bihor. Ce încerca să facă tânărul de 20 de ani

Publicat: 23 01. 2016, 12:26
Actualizat: 24 01. 2016, 09:49
PRECIZĂRI. Şeful SIAS, după violenţele de Paşte: Forţele folosesc resursa letală când nu mai este altă cale / Sursa FOTO: Mediafax Foto

Vasile George Săbiuță, membru al grupării „Academiei infractorilor”, destructurată în aprilie de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) cu sprijinul polițiștilor din București și patru județe, a fost depistat miercuri pe raza județului Bihor, de unde ar fi vrut să iasă din țară, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliție.

Joi, el a fost prezentat Tribunalului București, fiind arestat preventiv.

Săbiuță, în vârstă de 20 de ani, originar din Neamț, era căutat din aprilie, fiind acuzat de „aderare și sprijinire a unui grup criminal organizat”.

Cu câteva zile în urmă, pe 14 ianuarie, polițiștii au prins un alt membru al grupării, Olivian Mihai Stănică, în județul Neamț.

În 23 aprilie 2015, polițiștii au făcut 52 de percheziții în București și județele Iași, Neamț și Vrancea, la membrii grupării „Academia infractorilor”, condusă de liderul interlop Adrian Marin Botez, zis „Țâță”. Anchetatorii aveau informații că membrii grupării au comis jafuri cu violență la magazine de bijuterii și ceasuri de lux din mai multe state europene, printre care Marea Britanie, Franța, Belgia, Italia și Andorra.

La acțiune au fost angrenați polițiști ai Direcției de Investigații Criminale, ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Institutului Național de Criminalistică, de la brigăzile de combatere a criminalității organizate din Bacău și Iași, serviciile de combatere a criminalității organizate din Neamț și Vrancea, precum și de la Poliția Capitalei și inspectoratele din Neamț, Bacău, Vrancea și Iași.

Liderul grupării, Adrian Botez, și 17 „locotenenți” ai acestuia au fost trimiși în judecată, de procurorii DIICOT, în 14 octombrie 2015, pentru 27 de tâlhării, acuzațiile fiind de constituire sau aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, instigare și complicitate la tâlhărie calificată, instigare la furt calificat, favorizarea făptuitorului și tăinuire.

În cursul urmăririi penale s-au administrat probatorii care au demonstrat legătura între 29 de infracțiuni, dintre care 27 de tâlhărie sau tentative de tâlhărie, comise în Marea Britanie, Belgia, Italia, Franța, Germania, Austria și Danemarca, alte două fiind infracțiuni de furt calificat comise în Andorra și Marea Britanie. Membrii grupării ar fi produs un prejudiciu de 8.452.667 de euro.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2011, rețeaua criminală autointitulată „Academia Infractorilor Români” a fost concepută, inițiată și organizată pe criterii militare, având o structură piramidală. Liderul rețelei, considerat „comandant suprem”, era Adrian Marin Botez, acesta având subordonate mai multe eșaloane de conducere.

Fiecare palier era specializat și condus de anumite persoane de încredere, ce aveau grad de „ofițer”, ultimul eșalon fiind cel de execuție, în cadrul acestuia fiind recrutați tineri, atât minori, cât și majori, din tot județul Neamț, de regulă provenind din familii fără posibilități financiare, unii din orfelinate, alții cu antecedente penale, dispuși să se alăture grupării și să comită jafuri armate la magazine de lux din vestul Europei, primind sume modice în raport de sumele de bani câștigate prin comiterea infracțiunilor, au scris procurorii DIICOT în actul de sesizare a insteanței.

Inițial, membrii grupării furau noaptea, din centre comerciale din țările vest europene. Ulterior, Adrian Marin Botez a regândit strategia infracțională și modurile de atac asupra magazinelor de ceasuri și bijuterii de lux, folosind tineri nou recrutați în grupare, pe care îi instruia pentru comiterea de jafuri în plină zi, imitând metodele folosite de celebra grupare infracțională Pink Panters, apărută în fosta Iugoslavie, respectiv prin violență și amenințare, bazat pe șocul celor atacați, reușind ca în câteva zeci de secunde să fure bijuterii, pietre prețioase și ceasuri scumpe, de ordinul milioanelor de euro.