Un tânăr din Buzău și-a omorât iubitul care intenționa să dea foc casei

Publicat: 22 01. 2020, 13:19

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că cei doi, împreună cu mai multe rude ale victimei, au băut toată noaptea de duminică spre luni, iar la un moment dat, un bărbat în vârstă de 40 de ani s-a luat la ceartă cu iubitul sau mai tânăr, în vârstă de 20 de ani.

Cel de 40 de ani a spus că vrea să incendieze locuința.

Sursele citate au precizat că în acel moment, tânărul a luat o bâtă cu care și-a lovit iubitul în cap, apoi l-a înjunghiat. Ulterior, agresorul a fugit.

Un vecin a sunat la 112, luni, după ce a văzut victima căzută în holul casei.

Agresorul a fost găsit, la puțin timp după agresiune, în localitatea Puiești, fiind reținut și ulterior arestat preventiv pentru omor.