Unde învață copiii noștri | Școli cu computere și imprimante, dar încălzite cu lemne și au toaleta în curte, în Galați

Publicat: 03 09. 2019, 08:53

Cele mai mari probleme sunt la școlile și grădinițele de la sate.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, multe școli de la țară nu au apă curentă sau dacă au, aceasta nu corespunde din punct de vedere calitativ. De asemenea, 25 de unități din județ au toaleta în curte.

În orașul Galați, nu au autorizație sanitară grădinițele de la parterul blocurilor, care nu au spațiu suficient.

„Directorii au fost impulsionați să remedieze problemele, acolo unde se poate. Sunt în mare aceleași probleme, în unele cazuri vor fi remediate deoarece se vor da bani și după începerea anului școlar”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IȘJ Galați, Oana Enache.

Localitatea Smârdan se află la doar nouă kilometri distanță de orașul Galați. Elevii școlii gimnaziale vor începe cursurile într-o clădire veche, cu sobe de teracotă și cu toaleta modernizată, dar situată în exterior.

Părinții spun că din cauza toaletei și a holurilor neîncălzite copiii răcesc frecvent.

„Toaleta este în curte, copiii merg afară când au nevoie. Acolo se adună în special copiii mai mari. În timpul anului școlar curățenie este doar dimineața, pe parcursul zilei toaleta este murdară. Iarna  copiii ies afară, mai iau o trântă, o răceală, o viroză. În interior sunt sobe cu teracotă, unii părinți se plâng că-i frig, în special la clasele mari. Frig este și pe holuri, nu sunt surse de încălzire.

Inițial, au vrut să facă altă școală, așa ne-au spus că vor să demoleze clădirea veche, dar proiectul nu a fost aprobat”, a declarat corespondentului Mediafax Elena B., mama unui elev al școlii din Smârdan.

Nici în satul Hanu Conachi, din comuna gălățeană Fundeni, elevii nu vor începe anul școlar în condiții foarte bune. Autoritățile locale au ratat un proiect de finanțare și sute de elevi de la două școli vor merge la cursuri în clădiri care se încălzesc cu lemne și care au toaleta în curte. Totuși, unitățile de învățământ din satul gălățean au dotări moderne, precum computerele și imprimantele din laboratorul de informatică.

„Facem toaletele la ambele școli din fonduri proprii și din fonduri guvernamentale. Am ratat o finanțare europeană în trecut, așa că ne-am apucat de treabă. Prima toaletă ar trebui să fie gata în decembrie, a doua undeva prin primăvara, vara anului viitor. Sperăm să nu fie întârzieri din cauza licitațiilor. Școlile au dotări moderne, acum încercăm să achiziționăm și o centrală termică”, a anunțat primarul comunei Fundeni, Manuel Lupu.

Zeci de unități de învățământ din județul Galați nu au nici autorizație de securitate la incendiu. Cu câteva zile înainte de începerea anului școlar, nu au autorizație 29 de grădinițe, școli și licee. În majoritatea cazurilor, deficiențele sunt legate de instalarea necorespunzătoare a centralelor termice sau a ușilor de evacuare în caz de incendiu, care fie sunt prea puține, fie prea mici, fie se deschid spre interior și nu spre exterior, așa cum prevede legea. Față de anii trecuți, numărul unităților de învățământ neautorizate în ceea ce privește securitatea la incendiu a scăzut la jumătate. În 2016, în județul Galați se înregistrau 79 de grădinițe, școli și licee fără autorizație de la pompieri.

În județul Galați sunt aproximativ 600 de clădiri care aparțin unor unități de învățământ în care studiază circa 90.000 de elevi și preșcolari.