Unde se află cei mai mulți cetățeni străini cu drept de ședere în România

Publicat: 28 07. 2015, 14:18

Potrivit sursei citate, în primul semestru al anului, 107.716 de cetățeni străini au avut drept de ședere în România, dintre 59.716 provenind din state terțe și 48.000 din state membre ale Uniunii Europene (UE), Spațiului Economic European (SEE) și din Confederația Elvețiană.

IGI precizează că cetățenii străini, în cea mai mare parte, preferă județele dezvoltate din punct de vedere economic, precum și centrele universitare, majoritatea fiind în municipiul București și în județele Timiș, Iași, Cluj și Ilfov.

„Principalele scopuri pentru care străinii și-au stabilit reședința pe teritoriul României sunt conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetățenilor români, UE sau SEE), educație, angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul țării noastre, aproximativ 75 la sută din totalul străinilor având reglementată șederea într-unul din aceste scopuri”, se arată într-un comunicat transmis agenției MEDIAFAX.

Din datele statistice centralizate de IGI rezultă că România își păstrează statutul de țară țintă pentru cetățenii străini care imigrează cu consecvență în țara noastră, cei mai mulți străini înregistrați din state terțe fiind din Moldova, Turcia și China, iar din state membre UE, din Italia, Germania și Franța.

În ceea ce privește admisia în România, în perioada menționată au fost primite 5.279 de solicitări de viză depuse la misiunile diplomatice din străinătate, au fost avizate favorabil 3.534, dintre care 2.199 de lungă ședere și 1.335 de scurtă ședere.

În aceeași perioadă, au fost emise 1.069 de avize de angajare/detașare, pentru lucrători permanenți, înalt calificați și detașați, iar 40 de străini au fost depistați în timp ce lucrau fără forme legale, fiind aplicate 105 amenzi în valoare de 249.101 lei (7.001 lei – străinilor depistați; 242.100 lei – angajatorilor).

„Pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a cetățenilor străini, au fost organizate mai multe acțiuni și controale în urma cărora au fost depistate cu ședere ilegală 1.146 de persoane, cu 4,9 la sută mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut”, mai spun reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări.

Conform acestora, pentru străinii aflați în situații ilegale sau care nu mai întruneau condițiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de ședere au fost emise 862 de decizii de returnare de pe teritoriul României.

Totodată, în primele șase luni ale anului, 86 de cetățeni străini au fost îndepărtați sub escortă, străinii returnați fiind depistați în 18 județe din România, majoritatea în București, Arad și Timiș.

De asemenea, 154 de persoane care nu au putut fi îndepărtate în termen de 24 de ore au fost luate în custodie publică, măsură dispusă, prin ordonanță, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Sursa citată mai precizează că au mai fost înregistrate și 744 de cereri de azil, în creștere cu 12 la sută față de anul 2014, menținându-se trendul multianual ascendent. Cei mai mulți solicitanți de azil provin din Siria, Afganistan și Irak și au fost soluționate, în etapa administrativă, 691 de cereri, în 224 de cazuri acordându-se o formă de protecție internațională în România, 109 persoane primind statut de refugiat și 115 protecție subsidiară.

Pe parcursul primului semestru, 177 persoane cu o formă de protecție au beneficiat de programe de integrare.