Unul dintre medicii acuzați de decontări ilegale de analize, ridicat de la o pensiune din Mehedinți

Publicat: 29 03. 2013, 11:17
Actualizat: 30 07. 2014, 04:36
Unul dintre medicii puși sub acuzare pentru decontări ilegale de analize medicale, în valoare de peste 500.000 de euro, dosar în care vineri dimineață au fost făcute zeci de percheziții, a fost ridicat de la o pensiune din Drobeta Turnu Severin

Unul dintre medicii puși sub acuzare pentru decontări ilegale de analize medicale, în valoare de peste 500.000 de euro, dosar în care vineri dimineață au fost făcute zeci de percheziții, a fost ridicat de la o pensiune din Drobeta Turnu Severin

Conform reprezentanților Poliției Mehedinți, medicul cardiolog Sergiu Bărsan a fost găsit, vineri dimineață, la o pensiune din Drobeta Turnu Severin de către polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, fiind ridicat în baza unui mandat de aducere.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Mehedinți, subcomisar Nicolae Lohon, pe numele medicului Tribunalul București a emis mandat de aducere, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, având calitatea de învinuit în dosarul rețetelor false în care în această dimineață s-au desfășurat mai multe percheziții.

Sergiu Bărsan urmează să fie dus la București pentru audieri.

Sergiu Mihai Bârsan este medic la Clinica de Cardiologie a Spitalului Elias din Capitală, potrivit site-ului acestei unități medicale.

Anchetatorii bucureștei au pus sub acuzare medici pentru decontări de analize medicale în valoare de peste 500.000, vineri dimineață având loc 44 de percheziții domiciliare, în urma cărora 42 de persoane vor fi duse la audieri.

În cursul lunii martie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus începerea urmăririi penale față de 42 de persoane pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals, luare de mită și dare mită.

Astfel, vineri a fost declanșată o acțiune la care participă 13 procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul București și 175 de polițiști ai Direcției Generale de Poliție București, fiind făcute 44 de percheziții domiciliare și, de asemenea, puse în executare 42 de mandate de aducere.

„Activitatea infracțională a constat, în principal, în fraudarea de către mai mulți medici și angajați ai unor laboratoare de analize medicale a bugetului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate prin decontarea unor analize medicale care nu au fost efectuate în realitate, cauzându-se un prejudiciu de peste 500.000 de euro”, se arată într-un comunicat al Parchetului Capitalei, remis agenției MEDIAFAX.

Cercetările în acest caz sunt făcute de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și DGPMB – Serviciul Grupuri Infracționale Violente, cu sprijinul Serviciului Român de Informații.