UPDATE: O femeie a murit în Constanța după ce o mașină condusă de un minor a intrat într-un grup de oameni

Publicat: 12 07. 2019, 19:59

This browser does not support the video element.

Cadrele medicale de la Ambulanța Constanța au fost solicitate să intervină, vineri, la accidentul produs în orașul Medgidia, după ce un autoturism scăpat de sub control a intrat în mai mulți oameni aflați pe trotuar și apoi a pătruns într-o curte.

La fața locului, medicii au găsit două femei în stare de inconștiență. Potrivit medicilor de la Ambulanță, una dintre victime a murit la Spitalul Municipal din Medgidia, unde a fost transportată după efectuarea manevrelor de resuscitare. Cea de-a doua femeie rănită a fost transferată, după resuscitare, la Spitalul Județean din Constanța.

Ulterior, la unitatea sanitară din Medgidia au mai ajuns o altă femeie și doi copii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani, cu diverse traumatisme și leziuni. După ce a primit îngrijiri medicale, unul dintre copii a părăsit spitalul fără încuviințarea medicilor.

Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, accidentul a fost provocat de un adolescent de 16 ani care a fugit de la locul faptei, dar a fost identificat în scurt timp de polițiști.