Urmăreau bătrânii până la bloc, apelau la MILA lor și ÎI JEFUIAU. Grupare de TÂLHARI prinsă în București

Publicat: 06 01. 2019, 11:30

„Polițiști ai Sectorului 3 aflați în desfășurarea unor activități operative au observat în cursul dimineții 3 persoane, două femei și un bărbat, cunoscuți pentru preocupările infracționale.
Cele două femei au fost observate cum s-au deplasat în mod constant în spatele unui bărbat în vârstă, ce mergea cu ajutorul unui cadru, iar când acesta a intrat în scara unui bloc, au pătruns împreună cu acesta în imobil. În scurt timp cele două au ieșit și au plecat cu un autoturism ce le aștepta”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Scenariul s-a repetat apoi cu un alt bărbat.

Imediat polițiștii au intrat pe fir și i-au identificat pe cei doi bărbați, ambii în vârstă de 85 de ani. Bătânii au declarat că au primit două femei în casă pentru că cereau pomană, dar ulterior au observat că le lipsesc bani.

„După plecarea acestora au observat că din locuință le-au dispărut banii, 5.500 și respectiv 3.000 de lei. Imediat polițiștii aflați în teren au procedat la blocarea în trafic a autoturismului cu care se deplasau femeile. Cei trei ocupanți au încercat să-și asigure scăparea prin fugă, dar au fost imobilizați. În urma perchezițiilor corporale, asupra celor în cauză, a fost găsită suma de 8.500 lei”, transmite Poliția.

Hoții au fost reținuți, urmând să fie cerut și mandat de arestare pe numele lor.

Cele două femei, de 45 și respectiv 31 de ani sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar bărbatul de 28 de ani pentru complicitate la furt calificat, dar și pentru conducere fără permis.