Urna cu cenușa regizorului Sergiu Nicolaescu a fost înhumată la Cimitirul Bellu Militar

Publicat: 02 01. 2014, 16:37
Actualizat: 26 03. 2019, 16:44

Urna cu cenușa regizorului Sergiu Nicolaescu, care a decedat pe 3 ianuarie 2013, la vârsta de 82 de ani, a fost înhumată la Cimitirul Bellu Militar din București, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Dana Nicolaescu, soția regretatului cineast.

„Pe 27 decembrie, urna cu cenușa soțului meu, regizorul Sergiu Nicolaescu, a fost înhumată la Cimitirul Bellu Militar, în locul de veci pe care l-am amenajat pentru el”, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX.

Dana Nicolaescu mai spune că, în perioada 24 – 26 ianuarie, Fundația Sergiu Nicolaescu și Uniunea Cineaștilor din România (UCIN) vor organiza în memoria lui Sergiu Nicolaescu un eveniment intitulat „Sergiu. Ianuarie. În fiecare an”.

Evenimentul va avea loc la Cinema Studio din Capitală și va include vernisajul unei expoziții de fotografii, precum și proiecții speciale cu filme de și despre Sergiu Nicolaescu.

Sergiu Nicolaescu a decedat pe 3 ianuarie 2013, la vârsta de 82 de ani, în urma complicațiilor cardiace și pulmonare severe care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, au anunțat atunci reprezentanții Spitalului Elias din Capitală, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012.

Cineastul Sergiu Nicolaescu a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecție impresionantă de peste 60 de filme, în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în același timp, haina de regizor, scenarist și actor, cu o abilitate neobișnuită.