Vâlcov, amendat pentru parcare neregulamentară, înainte de procesul de la Târgu-Jiu – FOTO / VIDEO

Publicat: 15 10. 2019, 16:42

Fostul consilier al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost sancționat, marți, de polițiștii locali din Târgu-Jiu, după ce și-a parcat mașina într-o intersecție din apropierea Tribunalului, blocând astfel trotuarul.

Darius Vâlcov a declarat, corespondentului Mediafax, că a parcat mașina în zona unei intersecții pentru că nu ar fi găsit un loc de parcare.

„Nu era niciun loc. Când am venit, nu era absolut niciun loc. O să primesc sancțiunea și nu e niciun fel de problemă”, a spus Darius Vâlcov.

„Va primi două puncte amendă, două puncte la permis”, a precizat unul dintre polițiștii locali.

După ce a primit amenda, Vâlcov a plecat la Tribunalul Gorj, unde a început procesul, în jurul orei 16.00. Fostul consilier al premierului Viorica Dăncilă este acuzat de instigare la dare și luare de mită, procurorii având informații că Vâlcov ar fi mituit un funcționar din cadrul Oficiului de Cadastru.