VIDEO | Amenințare cu bombă la Târgul de Crăciun din Călărași

Publicat: 03 12. 2022, 09:44
Actualizat: 03 12. 2022, 18:05

This browser does not support the video element.

S-a dat alarma, vineri seara, la Târgul de Crăciun din Călărași, după ce autoritățile au primit un apel care anunța montarea unor materiale explozive.

Sute de oameni au fost evacuați vineri seară din centrul Călărașului, după ce un apel la 112 anunța plasarea unei bombe la Târgul de Crăciun.

Ofițerii au stabilit că a fost vorba de o alarmă falsă, apoi au ajuns rapid la fața locului.

Au evacuat și au delimitat zona, iar după verificări amănunțite au constatat că alerta a fost falsă.

Apelantul a recunoscut că a fost o glumă

Numărul a fost reapelat, iar persoana care a stârnit panică a mărturisit că a fost o glumă.

“În seara de 2 decembrie, un bărbat a sesizat, prin S.N.U.A.U. 112, despre faptul că în cadrul Târgului de Crăciun din municipiul Călărași este amplasată o bombă. Numărul a fost reapelat, iar persoana a răspuns spunând ca a fost o glumă.

În cauză se efectuează verificări, în vederea identificării persoanei și luarea măsurilor legale care se impun”, transmite IPJ Călărași.

sursa video: CălărașiPRESS.ro