VIDEO | Crește bilanțul morților după furtuna masivă de zăpadă din SUA. Oamenii mor înghețați în propriile mașini

Publicat: 26 12. 2022, 14:44

This browser does not support the video element.

Vremea rea și furtunile de zăpadă din Statele Unite au adus la moartea a cel puțin 37 de oameni, în timp ce alte sute de mii au rămas fără curent electric din cauza ninsorilor abundente și a rafalelor de vânt.

„Cea mai devastatoare furtună din istorie”, a declarat guvernatorului statului New York, Kathy Hochul.

În oraşul Buffalo, din statul New York, a nins timp de două zile, iar grosimea stratului de zăpadă depăşeşte acum un metru şi jumătate, oamenii ajungând să rămână blocați în mașini.

Ambulanţele au nevoie în medie de trei ore pentru a ajunge la cazurile la care sunt chemate, iar toate maşinile de pompieri au avut nevoie de asistenţă pentru a se deplasa prin zăpadă.

„Este cea mai devastatoare furtună din istorie”, a mai declarat Kathy Hochul, guvernatorul New York-ului, potrivit CNN.

Ninsorile abundente și condițiile de viscol au făcut drumurile impracticabile cu vizibilitate zero, au înghețat stațiile electrice și au dus la cel puțin 17 decese.

„Sunt oameni morți găsiți în mașini”

Președintele comitatului Erie, Mark Poloncarz, a declarat într-o conferință de presă că situația este „groaznică” și că unii oameni au fost găsiți morți în mașini și pe stradă, în bancuri de zăpadă.

„Sunt oameni morți găsiți afară și în mașini”, se arată într-un comunicat al poliției din Buffalo. Sute de trupe ale Gărzii Naționale au fost desfășurate pentru a ajuta la eforturile de salvare din New York.

Poliția de stat a fost implicată în peste 500 de salvări până duminică

Până duminică, autoritățile au fost implicate în peste 500 de misiuni de salvare.

„Este încă o situație foarte periculoasă care pune viața în pericol”, au transmis autoritățile, care îi roagă pe locuitori să nu plece la drum.

În timp ce condițiile de viscol puternic au măturat regiunea, aproximativ 500 de șoferi s-au trezit blocați în vehiculele lor de vineri seara spre sâmbătă dimineața.

„A fost viscol continuu, astfel încât nimeni nu putea să vadă încotro se îndreaptă. Nimeni nu avea idee ce se întâmplă”, a mai spus Mark Poloncarz.

În ultima săptămână, furtuna prelungită a cuprins o mare parte din teritoriul Statelor Unite cu temperaturi periculos de scăzute de până la -45 de grade.

Furtuna a afectat şi zborurile interne, încât 3.400 de curse au fost anulate în Ajun de Crăciun şi alte 1.300 în dimineaţa de Crăciun, informează NBCnews.

De altfel, mai multe autostrăzi au fost închise, la nivel naţional, din cauza poleiului.