VIDEO PERCHEZIȚII ÎN BUCUREȘTI și ZIMNICEA. Zece membri ai clanului „Sportivilor”, audiați într-un caz de VIOLENȚĂ, ȘANTAJ și ÎNȘELĂCIUNE UPDATE

Publicat: 31 07. 2012, 19:24
Actualizat: 25 06. 2013, 14:04

This browser does not support the video element.

UPDATE 18.50 Șase membri ai clanului „Sportivilor” au fost reținuți, marți, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, fiind suspectați de infracțiuni cu violență, șantaj, înșelăciune și fraude informatice în scopul obținerii unor importante sume de bani.

Zece membri ai clanului „Sportivilor” au fost duși, marți, la sediul DIICOT, în urma unor percheziții la locuințele acestora din București și Zimnicea, fiind suspectați de infracțiuni cu violență, șantaj, înșelăciune și fraude informatice în scopul obținerii unor importante sume de bani.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrala, împreună cu ofiteri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au făcut, marți dimineață, 15 percheziții în București și în localitatea Zimnicea, vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit din 10 persoane, specializat în infracțiuni de violență, șantaj și fraude informatice, în scopul obținerii unor importante sume de bani, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Activitatea infracțională a celor zece persoane, cunoscute ca aparținând grupării „Sportivilor”, a fost coordonata de învinuitul Mircea Emil Băluș, de 35 de ani, din București.

Potrivit anchetatorilor, în 10 spre 11 iulie, Mircea Emil Băluș „a obținut fraudulos un câștig de 170.000 de lei, printr-o intervenție mecanică neautorizată asupra unui aparat pentru jocuri de noroc, tip ruletă electronică, aparatul fiind alterat de către învinuiți astfel încât să genereze combinația câștigătoare”.

Ulterior, membrii grupării au agresat și amenințat cu moartea mai multe victime și pe administratorul societății comerciale în incinta căreia se afla amplasat aparatul, pentru a-l determina să le plătească suma de 170.000 de lei astfel obținută, au precizat procurorii DIICOT.

În urma perchezițiilor, la sediul DIICOT – Structura Centrala au fost duse pentru audieri zece persoane. Acesta sunt cercetate pentru constituire a unui grup criminal organizat, șantaj, fraudă informatică prin modificarea de date informatice și înșelăciune.

Suportul logistic în acest cazul a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale.