VIDEO. Victor Rebengiuc și-a anunțat retragerea: „E ultimul rol”

Publicat: 08 06. 2022, 20:41
Actualizat: 08 06. 2022, 20:47
Victor Rebengiuc / SURSĂ FOTO: Sursa: MEDIAFAX FOTO

În urma a 67 de ani de activitate în teatru și film, jucând sute de roluri în fața publicului spectator și zeci de altele pe marile ecrane, marele actor Victor Rebengiuc a dezvăluit că se retrage din viața publică, după rolul tatălui, din spectacolul cu același nume, pe care îl interpretează la Teatrul Bulandra din Capitală.

Cu ocazia repetițiilor pentru avanpremiera spectacolului „Tatăl”, Victor Rebengiuc a declarat pentru Digi24 că rolul acesta va fi cel de final de stagiune pentru Teatrul Bulandra și, totodată, pentru finalul unei cariere pentru care a primit, printre numeroase distincții, Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler, dar și decorația „Nihil Sine Deo” din partea regelui Mihai I.

„Am 89 de ani, în curând o să am peste câteva luni 90, nu mai merge! Trupul meu nu-mi mai permite, sănătatea mea e în mare suferință, e greu. M-am luptat foarte tare în repetițiile astea ca să pot juca rolul ăsta. Sper să-l pot juca și în fața publicului de câte ori voi putea, dar nu mai vreau să mai antamez un alt rol. Gata! E ultimul rol pe care-l joc!”- a declarat actorul Victor Rebengiuc.