Viitoarea ședință de Guvern româno-israeliană va avea loc la București

Publicat: 30 09. 2012, 14:00
Actualizat: 01 04. 2019, 20:55
Miniștrii afacerilor externe român și israelian, Titus Corlățean și Avigdor Lieberman, au agreat, într-o întâlnire avută la New York, ca următoarea reuniune a celor două Cabinete să aibă loc la București, la o dată ce urmează a fi stabilită pe canale diplomatice.

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, a avut o întrevedere bilaterală cu vicepremierul și ministrul afacerilor externe israelian, Avigdor Lieberman, în marja celei de-a 67-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, informează MAE român.

Conform sursei citate, cei doi miniștri au evaluat nivelul avansat al dialogului politico-diplomatic bilateral, excelenta cooperare într-o gamă foarte largă de domenii sectoriale precum și stadiul implementării aspectelor convenite cu prilejul primei sesiuni a consultărilor interguvernamentale româno-israeliene (23-24 noiembrie 2011).

Cei doi miniștri au agreat organizarea următoarei reuniuni a celor două Cabinete la București, la o dată ce urmează a fi stabilită pe canale diplomatice, precizează MAE.

În ceea ce privește relațiile economice și comerciale, cei doi oficiali și-au exprimat satisfacția față de dinamizarea contactelor bilaterale și creșterea volumului schimburilor comerciale cu circa 62% față de aceeași perioadă a anului 2011.

Printre temele abordate a fost și cooperarea în format trilateral România-Israel-Republica Moldova, în special proiectul comun de dezvoltarea în Republica Moldova a unui laborator pentru controlul pesticidelor.

Totodată, a avut loc un schimb de vederi asupra subiectelor de actualitate de pe agenda Adunării Generale a ONU, cei doi miniștri abordând evoluțiile din Orientul Mijlociu și, în mod specific, situațiile din Iran și Siria.

În ceea ce privește situația din Iran, cei doi miniștri au manifestat profunda îngrijorare față de dosarul nuclear iranian. Referindu-se la registrul de măsuri ale comunității internaționale în reacție la dosarul nuclear, ministrul român a făcut referire la regimul de sancțiuni al UE.

Referitor la situația din Siria, a fost subliniată necesitatea sprijinului colectiv al Consiliului de Securitate al ONU pentru eforturile Reprezentantului special Lakhdar Brahimi. Cei doi omologi au exprimat, de asemenea, preocuparea față de consecințele în plan umanitar ale escaladării violențelor din Siria, precum și față de exacerbarea diviziunilor inter-comunitare și riscurile pentru securitatea regională ale degradării situației.

Cei doi oficiali au subliniat, totodată, opoziția fermă față de orice acte de antisemitism, intoleranță sau forme de propagandă extremiste, oriunde și sub orice formă s-ar manifesta acestea, precizează MAE.

Ministrul Lieberman a adresat omologului său român invitația de a efectua o vizită oficială în Israel cu scopul continuării și aprofundării dialogului bilateral.