Viorel Hrebenciuc rămâne în închisoare, fiul său, Andrei, în arest la domiciliu

Publicat: 22 12. 2014, 21:58

Prelungirea arestării preventive în cazul celor patru a fost decisă tot de Înalta Curte de Casație și Justiție, în 18 decembrie, la propunerea procurorilor anticorupție. Decizia de atunci a fost contestată la aceeași instanță.

În acest dosar a fost preventiv, în 17 decembrie, și judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, acuzat că ar fi luat mită de la Ioan Adam pentru a da o soluție favorabilă lui Gheorghe Paltin Sturdza. Ordog, ca și colegul său Gabriel Uță, era cercetat inițial în libertate, însă anchetatorii au cerut arestarea sa, date fiind indiciile legate de mită.

Procurorii DNA susțin că în aprilie 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Gheorghe Paltin Sturdza le-a cerut judecătorilor Lorand Andras Ordog și Gabriel Uță, de la Tribunalul Covasna, să pronunțe o hotărâre judecătorească în favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Paltin Sturdza a unei suprafețe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro.

Potrivit anchetatorilor, începând din aprilie 2013, Viorel Hrebenciuc, împreună cu deputatul Ioan Adam, cu Paltin Gheorghe Sturdza și Dan Costin Bengescu, a constituit și coordonat un grup, care a fost sprijinit ulterior și de alte persoane, ce urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței, pentru a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, precum și vânzarea rapidă a terenului forestier în suprafață de 43.227 de hectare, dobândit prin hotărârea judecătorească din 2012 de la Tribunalul Covasna.

În acest sens, în aprilie 2013, Hrebenciuc și Bengescu le-ar fi promis deputatului Ioan Adam și lui Paltin Sturdza că-i va determina pe funcționarii publici care trebuiau să îl pună în posesie pe Sturdza și să elibereze titlul de proprietate pentru terenul de 43.227 de hectare – printre care Comisia Județeană de Fond Funciar Bacău, Direcția Silvică Bacău, Comisiile locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava și Romsilva – să urgenteze îndeplinirea actelor sau să nu se formuleze plângeri în instanță împotriva deciziilor Comisiei județene de fond funciar Bacău. Hrebenciuc și Bengescu ar fi acceptat să primească de la cei doi, în schimbul intervențiilor sale, bani sau alte foloase, au precizat procurorii.

Hrebenciuc mai este acuzat că, începând din 2013, i-ar fi solicitat senatorului PSD Ilie Sîrbu să-i transmită „mesaje obligatorii” directorului general al Romsilva, Adam Crăciunescu, membru în același partid, în legătură cu modul în care Romsilva trebuia să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate și litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate pentru cele peste 43.000 de hectare de pădure.

În dosarul retrocedării sunt urmăriți penal și senatorii Dan Șova și Ilie Sârbu, precum și directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu.