Vladimir Putin spune că nu a avut reacții adverse după vaccinare

Publicat: 28 03. 2021, 15:38
Actualizat: 06 04. 2021, 14:14

Vladimir Putin, care s-a vaccinat săptămâna aceasta cu un vaccin fabricat în Rusia, spune că nu a avut reacții adverse după vaccinare. Potrivit liderului de la Kremlin, singurele efecte secundare pe care le-a experimentat au fost ușoare dureri la nivelul mușchilor în dimineața următoare și o senzație incomodă în locul injectării, relatează Reuters.

Vladimir Putin spune că nu a avut reacții adverse după vaccinare

Vladimir Putin spune că nu a resimțit efecte adverse în urma vaccinării împotriva Covid-19. Într-o intervenție televizată, liderul de la Kremlin, care s-ar fi vaccinat recent cu un ser de producție rusească (fără ca evenimentul să fie difuzat public), a mai spus că nu a avut reacții adverse serioase, ci doar o ușoară durere de mușchi și o senzație de disconfort a doua zi după injecție.

Acesta a mai spus că se așteaptă ca Rusia să ajungă la imunitate în masă la coronavirus și să ridice restricțiile legate de pandemie până la sfârșitul verii, a informat agenția de știri Interfax duminică, citând comentariile sale televizate.

Președintele rus a mai spus, la începutul săptămânii, că țara pe care o conduce a semnat acorduri externe pentru a furniza doze de Sputnik V către 700 de milioane de oameni.

Numele vaccinului pe care l-a făcut Vladimir Putin, ținut secret

„În mod deliberat nu spunem ce vaccin va primi preşedintele, remarcând că toate cele trei vaccinuri ruseşti sunt absolut de încredere şi eficiente”, le-a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterilor, în urmă cu câteva zile.

Peskov a mai spus, tot în urmă cu câteva zile, că Putin, care şi-a anunţat luni intenţia de a se imuniza, va fi imunizat probabil în cursul serii şi va primi unul din cele trei seruri de fabricaţie rusească.

Peskov a mai afirmat că preşedintele a făcut deja foarte multe pentru a promova vaccinurile ruseşti, dintre care cel mai cunoscut este Sputnik V.