Zăpadă de 1 Mai la Rânca. Drumarii intervin pentru curățarea șoselei

Publicat: 01 05. 2019, 10:39

This browser does not support the video element.

În zona montană Rânca a început să ningă în noaptea de marți spre miercuri, fiind nevoie de intervenția angajaților Secției Drumuri Naționale (SND) Târgu-Jiu pentru îndepărtarea zăpezii depuse pe carosabil.

Potrivit directorului SDN Târgu-Jiu, Ion Tudor, drumarii au intervenit, miercuri dimineața, cu utilaje cu lamă și au împrăștiat material antiderapant.

„Este lapoviță și ninsoare, suntem nevoiți să acționăm pentru că sunt turiști în Rânca și vrem să fie drumul mereu negru. Este vorba de zona releu și spre stațiune. Nu se pune problema pe Transalpina, unde zăpada este foarte mare. Avem două încărcătoare de mare capacitate, avem două utilaje cu lamă, material antiderapant și răspânditor și mai avem la Târgu-Jiu pregătite trei, dar pe o porțiune de câțiva kilometri nu e nevoie de aceste utilaje. Avem freze, dar nu se pune problema de freze acum. Sunt temperaturi scăzute, sub 0 grade, și nu lăsăm să înghețe, mai bine acționăm și cu material antiderapant”, a declarant, corespondentului MEDIAFAX, Ion Tudor.

El le recomandă șoferilor care ajung în zonă să aibă montate anvelope de iarnă.

„A bătut și vântul azi-noapte. Noul strat de zăpadă este de 2-3 centimetri, în decor e mai mare, pe drum a fost în permanență 1-2 centimetri zăpadă tocată, pentru că nu am lăsat, am acționat. Recomandăm conducătorilor auto să nu se deplaseze în zonă fără anvelope de iarnă”, a mai spus directorul SDN Târgu-Jiu.

Pe DN 67C – Transalpina, zăpada are, în unele zone de pe marginea drumului, chiar și patru metri.