Zilierul care la 55 de ani a luat examenul de bacalaureat cu media 8,48: „Trebuia să fiu un exemplu pentru copiii mei”

Publicat: 10 07. 2014, 00:32
Actualizat: 18 05. 2015, 19:36

„Nu am apucat să îmi termin studiile până la vârsta asta pentru că așa a fost să fie. După treapta I, pe timpul lui Ceaușeascu, am fost luat și trimis la Craiova, unde am lucrat la reparația unui avion cu reacție. Apoi, a urmat armata. După armată am făcut anul IV și nu am mai apucat să fac și anul V pentru că au apărut copiii, a trebuit să ne mutăm dintr-un sat într-altul”, povestește bărbatul care  a reușit la 55 de ani să ia examenul de bacalaureat.

Recunosște că deși are o vârstă înaintată pentru un astfel de examen, emoțiile nu l-au ocolit. „Cel mai frică mi-a fost la biologie. Dar, după notele obținute se pare că emoțiile au fost constructive. Am luat cea mai mare notă la această probă”, mai spune Adrian Mihai, care a făcut ultimul an de liceu Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”, din Focșani, absolvind cursurile la seral, specializare „tehnician analize produse alimentare”. La proba de Limba și literatura română a luat 8,4, la matematică – 8, iar la proba scrisă de Bilogie vegetală și animală a fost notat cu 9,05.

Are opt copii și șase nepoți. Cel mai mare fiul al său are 33 de ani, iar cel mai mic 17. „Acest examen a fost o mare răspundere. Trebuia să fiu un exemplu pentru copiii mei. Nu puteam să vin acasă cu note mici sau să nu iau examenul de bacalaureat”, mărturisește bărbatul.

Vestea că a luat examenul a venit chiar de la șefa clasei sale, care din păcate nu a obținut medie de trecere. „M-a sunat duminică și mi-a spus: ‘Ai luat examenul”, iar apoi mi-a spus că ea a picat. Mi-a părut rău pentru ea”, spune acesta.

Își dorește să devină profesor de religie

Adrian Mihai spune că numără pe degetele de la mâini dățile în care nu a putut ajunge la cursuri. „Nu am contract de muncă. Sunt zilier. Azi sap șanturi, mâine lucrez în construcții. Acum descarc niște cărămidă. Acest program m-a ajutat să mă duc la cursuri și să mă pregătesc temeic pentru acest examen. Zilnic îmi alocam câteva ore și învățam. Ultimul an nu a fost unul ușor pentru mine. Înainte am făcut profil real și a trebuit să dau 15 examene ca să îmi echivalez studiile. Am fost ajutat atât de colegi, cât și de profesori. Domnul Muntenescu, profesrul meu de matematică, m-a meditat fără să aibă nicio pretenție. Mă duceam la dumnealui acasă sau venea el la mine”, mai spune absolventul de liceu care a luat examenul de bacalaureat la 55 de ani.

Întrebat ce anume l-a determinat să dea examenul la această vârstă, bărbatul a răspuns fără să stea pe gânduri: „A fost o ambiție de-a mea”. „Mi-am spus că după 37 de ani de muncă  să ajung și eu director”, completează mai în glumă mai în serios Adrian.

Acum că are și diploma de bacalaureat vrea să dea și la facultate. „Vreau să mă înscriu la Institutul Teologic Timotheus, din București. După ce termin îmi doresc să predau religia în școli pentru elevii neoprotenstanți”, spune bărbatul.