PNL – partidul unei obsesii

S-a mărit, dar s-a urâțit. A câștigat, dar a sărăcit. S-a revigorat, dar s-a îmbolnăvit. S-a regăsit, dar s-a pierdut de tot. PNL a trecut prin aceste brutale  transformări, în ultimii patru ani de zile, fiind, astăzi, pentru aceia care i-au urmărit și evoluția anterioară, greu de recunoscut. Nu mai are nimic în comun cu partidul ce se reconstruia inteligent sub îndrumarea lui Valeriu Stoica, nici cu acela activ și entuziast, condus de Theodor Stolojan, nici măcar cu PNL-ul echilibrat al lui Călin Popescu Tăriceanu. Are, acum, mai mulți parlamentari, primari și consilieri decât a avut vreodată, este la guvernare și membru al unei alianțe electorale de succes, dar, în același timp, viziunea sa politică a ajuns extrem de îngustă, discursul – meschin, comportamentul – excesiv, identitatea – amestecată, iar purtătorii săi de mesaj n-au stofă politică nici pentr-un buzunar. Auzindu-i perorând pe toate canalele, și cel mai indulgent ascultător trage concluzia că PNL a devenit partidul unei obsesii, „Jos Băsescu!”, care ține loc de doctrină,  de program politic, de trecut, prezent și viitor.     
De la președintele partidului, Crin Antonescu, hotărât să lupte până la moarte cu Traian Băsescu, obsesia s-a răspândit, ca la psihoza în masă, la membrii biroului politic, astfel încât, deși liderul e în vacanță, ideea fixă se menține vie. Relu Fenechiu vorbește de o nouă suspendare a șefului statului în octombrie sau noiembrie, neobositul Ioan Ghișe protestează cu pancarte în fața Palatului Cotroceni, iar Varujan Vosganian, care, într-o vreme, se ocupa de lucruri serioase, i-ar da, bucuros, celui din urmă o mână de ajutor. Ei și alții – nu există liberal, care, în primele trei minute de vorbit, să nu pronunțe numele Băsescu – dau impresia că partidul nu mai are nimic de oferit. Suspendarea nu i-a ieșit și, în lipsa altor idei cu priză electorală, se repetă ca o placă stricată. Cu „Jos Băsescu”, din când în când cu „Noi suntem români!”, scandate de personaje ca Ghișe și Fenechiu (trimis în judecată împreună cu consoarta, pentru prejudicierea statului), PNL arată ca un partid de duzină, supraestimat într-o alianță. Vocile liberale care aveau alte opinii ori lucruri mai interesante de spus au amuțit, Crin Antonescu neadmițând să iasă în față oameni cu idei diferite de ale sale. Cât despre acesta din urmă, a lăsat în perioada de interimat o  impresie de neșters, nedovedindu-se o soluție mai bună decât eternul său adversar.
Valul anti Băsescu, pe care s-a înălțat USL și implicit PNL, a început să se domolească, societatea dornică, în fond, de stabilitate obosind de-atâtea lupte politice. PSD și PNL nu mai pot conta pe votul negativ și trebuie să se concentreze asupra guvernării pentru a se menține la putere. Cât le costă erorile politice din aceste luni se va vedea abia la alegeri, însă, cu siguranță, s-au îndepărtat de rezultatul dorit – peste 45 la sută. În aceste condiții, obsesiile liberalilor nu mai sunt permise. Și, cum totul pleacă de la cap, cel al PNL trebuie să intre în terapie.