În direct, de la fața logosului

N-am eu nici o vină. Plutește ceva în aer. Cum plutesc mirii în tablourile lui Chagall.

Îmi fac loc printre cuvinte, cuvinte, cuvinte. Ici-colo, câte o propoziție ca un gard viu, câte o frază ca un zid de beton. Substantivele levitează, verbele se înfig adânc în auz, adjectivele se preling, zornăie numeralele, mai sticlește un oximoron, mai latră un adverb hămesit, mai zăbovește un articol nehotărât, mai piuie o conjuncție. Liane de interjecții, până în luminișul punctelor de suspensie.

Un bâzâit continuu, ca sub liniile de înaltă tensiune, apoi  flama unei explozii și părțile de vorbire împrăștiate peste tot, la fața logosului…