Câștigă inimi, nu războaie!

Câteva vorbe despre atacul iminent al Statelor Unite în Siria:
 
Va fi un dezastru de PR
 
De fapt, dacă e să recunoaștem onest, nimănui în lume nu-i păsa cu adevărat de cine moare în Siria: țara e pur și simplu prea mică, prea puțin cunoscută, prea incapabilă să genereze reacții emoționale puternice pe glob, orice s-ar întâmplă acolo.
 
Va fi o armă propagandistică pentru adversarii libertății
 
Mecanismul propagandei anti-americane, bine organizat inclusiv în vest, inclusiv în România va folosi atacul din plin, cu argumentele cunoscute: a€œjandarmul mondial abuzează din nou de puterea lui”. Și asta pentru că nimeni nu mai are sofisticarea mentală (pe care cel puțin noi în Est o aveam) să constate că e un mecanism finanțat de alte puteri, tradițional ostile Americii. Unul care și-a găsit o nouă linie de atac în epoca wikileaks, ba chiar suporteri naivi și nevinovați, care sunt în stare să înjure America în mod sincer, 24 de ore, doar pentru că le e teamă că cineva la Washington are poze cu ei în baie uitându-se la un site porno.
 
Nu va rezolva nimic în teren
 
Și asta pentru că, de data asta, cum spune Dennis Kucinich ( http://bit.ly/1dN2Qza ) aviația americană va deveni forță aeriană a Al-Qaeda. Se știe că între rebelii care luptă cu regimul (totuși laic) de la Damasc se află importante grupări islamiste. De ce le sprijină America? Fără îndoială, că și în Afganistan, dintr-un calcul politic: izolarea Iranului și slăbirea poziției Rusiei în regiune. Numai că un atac va contribui masiv la consolidarea poziției psihologice, ideologice a Rusiei pe tot globul.
 
Câștigă inimi, nu războaie!
 
Cu acest principiu, chiar ne-exprimat clar ca doctrină, Statele Unite și Vestul au reușit să atragă de partea lor miliarde de oameni care trăiau în dictaturile comuniste din spatele cortinei. Pe vremea aceea, pentru un locuitor cu oarecare discernământ din spațiul sovietic era aproape imposibil să-și iubească țara. Pentru că țările deveniseră teritorii anonime, transformate în mecanisme care re țineau ostatic, îți limitau libertatea de expresie și te îmbrăcau în cei mai proști blugi fabricați vreodată. Pe vremea aceea, reflexul raportării la Vest nu venea doar din succesul economic, ci și din percepția existenței acolo a unor libertăți interzise și de care sufletul uman are nevoie. De aceea a și căzut comunismul: pentru că în final nimeni nu-l mai putea iubi. Nimeni nu mai putea fi mișcat de idealurile lui (proprietate comună, un singur partid, leadership veșnic), pe care practică le dovedise idei cât se poate de proaste.
 
Cum să învingi în al doilea război rece       
 
Azi, America pare să facă aceeași greșeală ca Rusia în acea vreme: să-și exporte sistemul de gândire și norma democratică. Fără să înțeleagă că ea, norma asta, trebuie să vina din interiorul unui popor, ca năzuința, ca speranța, și nu să fie adusă din afară. Mai ales în nici un caz adusă din afară de inși bărboși, extremiști, ucigași la fel de siniștri că cei din armată lui A