Prima pagină » Mini » FOTO. Farsa extremă prin care a trecut un elev orădean. „Cred că n-au realizat ce au făcut”

FOTO. Farsa extremă prin care a trecut un elev orădean. „Cred că n-au realizat ce au făcut”

FOTO. Farsa extremă prin care a trecut un elev orădean.
Un elev de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Mihai Eminescu" din Oradea a avut parte de o experiență extrem de neplăcută, după ce câțiva colegi de clasă i-au pregătit o farsă.

Un elev de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea a avut parte de o experiență extrem de neplăcută, după ce câțiva colegi de clasă i-au pregătit o farsă. Mihai Mureșan a fost răpit din casa unui prieten, legat la ochi, închis în portbagajul unui automobil și dus într-o pădure unde a a fost umlit și amenințat cu perversiuni sexuale, relatează presa locală.

Trei dintre agresori, prieteni cu băiatul s-au costumat în mascați, în vreme ce alți patru amici s-au prefăcut că sunt și ei „arestați”, astfel încât scenariul să pară cât mai real.

Farsa a încetat însă numai după ce, speriat, Mihai a început să plângă, încercând să explice că este nevinovat. Doi dintre băieți au fugit, iar băiatul a fost în cele din urmă dezlegat și i s-a explicat că a fost vorba doar despre o glumă.

Lucrurile nu s-au încheiat aici, întrucât unul dintre agresori a filmat totul cu un telefon mobil, apoi a postat clipul pe Internet. Cu toate acestea, conducerea liceului a refuzat să ia măsuri.

În aceste condiții, tatăl lui Mihai a depus plângere la Poliție și Parchet. În primă fază, cei șapte tineri au fost amendați cu 1.000 de lei. Părinții elevului nu au renunțat însă: „Consider că poveste a fost tratată cu mult prea multă superficialitate de procuror”, a spus Augustin Mureșan, tatăl băiatului. „Să răpești un om, să-l terorizezi, să-l ameninți că-l supui la perversiuni sexuale, nu este o glumă. (…) Cred că n-au realizat ce au făcut, putea să se termine rău. Să se împotrivească al meu (Mihai, n. red), să lovească și să fie lovit, ori să pățească ceva acolo, pe câmp. O așa glumă putea degenera”, a adăugat el.

Tinerii care l-au agresat pe Mihai Mureșan au fost puși sub învinuire pentru lipsire de libertate în mod ilegal, în formă agravată, și riscă o pedepsită cu închisoare între 7 și 15 ani.

Totuși, Dochiana Bejan, avocata unuia dintre agresori, susține că acuzațiile aduse sunt exagerate, iar tatăl nu dorește decât să câștige bani de pe urma acestei întâmplări. „Au fost discuții de împăcare, s-a discutat și de bani, însă tatăl lui Mihai a considerat suma derizorie și a refuzat-o, susținând că va trebui să decidă instanța în privința asta”, a declarat ea. „Părerea mea e că tatăl băiatului vrea bani. Dar nu văd pentru ce. Totul a pornit ca o farsă, s-a terminat ca o farsă”, a spus avocata în cele din urmă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
DIICOT, PERCHEZIȚII DE AMPLOARE în Bihor. Rețea suspectată că exploata persoane vulnerabile
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Salariul minim URCĂ, amenzile se MĂRESC. Cât va fi punctul de amendă de la 1 iulie
Click
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Ioana Ginghină și Alexandru Ciucu? Actrița a recunoscut: „Se simțea o atracție”
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul vizat de atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Amenda pentru centură, mai mare cu aproape 30 de lei. Cu cât cresc celelalte sancțiuni rutiere
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Cu ce preț vine, de fapt, longevitatea noastră?